băut¹ sn [At: DOSOFTEI, V. S. 44 / V: (reg) beut / P: bă-ut / E: bea] 1 Înghițire a unui lichid. 2 (îlav) Pe ne~ e Fără să fi băut nimic.

băut¹ s.n. 1 Faptul de a înghiți, de a bea un lichid. Se recomandă băutul apei proaspete. 2 Consumare de băuturi alcolice (în cantitate mare). Băutul este un viciu. ◊ Expr. A da de băut v. da. A se trece din băut v. trece. • /v. bea.

BĂUT I. adj. 1 p. BEA ¶ 2 Beat: e cam ~ ¶¶ contr. NEBĂUT: a stat toată ziua ~ și nemîncat. II. sbst. Faptul de a bea: se tot gîndi cum s’ar putea desvăța bărbatul de la ~ul cel fără cumpăt (RET.); s’au așternut pe mîncate și pe ~e, veselindu-se împreună (CRG.).

BĂUT¹ s. n. Faptul de a bea. 1. Înghițire, consumare a unui lichid (pentru a-și potoli setea). Vitele sorbeau mai departe valul repede... Unele, cum sfîrșeau băutul, se trăgeau la o parte. CAMILAR, N.II 48. Și mai stă din băut și iar începe a mornăi. CREANGĂ, P. 214. 2. Consumare de băuturi alcoolice (în cantitate mare). Muierea lui se tot gîndi cum și-ar putea dezvăța bărbatul de la băutul cel fără cumpăt, cum l-ar putea aduce la brazdă bună. RETEGANUL, P. IV 8. ◊ Expr. A se pune (sau a se așterne) pe mîncat și pe băut (sau pe mîncate și pe băute) = a începe, a se apuca să mănînce și să bea. – Formă gramaticală: (în expr.) băute.

BĂUT¹ s. n. Faptul de a bea. ◊ Expr. A se pune (sau a se așterne) pe mîncat și pe băut (sau pe mîncate și pe băute) = a se apuca să mănînce și să bea în cantități mari. [Formă gramaticală: (în expr.) băute] – V. bea.

băut a. 1. care a băut: nemâncat și nebăut; 2. care e beat: e băut de dimineață. ║ n. fapta de a bea: bani de băut.

băút, -ă adj. Care e băut: vin băut. Care a băut: om băut. Beat: e beat răŭ. S.n. Acțiunea de a bea: s’a pus pe băut. Pe băute, bîn,d cu băutu: aicĭ nu e pe băute, ci pe muncite. – Vechĭ, iar azi Olt. Trans. beut.

băut s. n.

băut s. n.

băut s. n.

băut.