cămășuică sf [At: ALECSANDRI, T. I, 273 / V: ~meș~, chimeș~ / Pl: ~ici / E: cămașă + -uică] 1-2 (Șhp) Cămășuță (1-2).

CĂMĂȘUICĂ, ❍CĂMEȘUICĂ (pl. -ci) sf. dim. CĂMAȘĂ: puțin îi păsa că de-abia o acoperea o cămeșuică ruptă ALECS..

CĂMĂȘUICĂ, cămășuici, s. f. Diminutiv al lui cămașă (1). (Atestat în forma regională cămeșuică) Toți de-a rîndul îmbrăcați cu cămeșuici cusute cu bibiluri... cu bondițe mîndre, cu ițari de țigaie și încălțați cu opincuțe, spălați curat și pieptănați. CREANGĂ, A. 75. Bate pînza la izvoare, Și cu dînsa fata-și coasă Cămeșuică de mireasă. ALECSANDRI, T. 273. – Variantă: (Mold.) cămeșuică s. f.

CĂMĂȘUICĂ, cămășuici, s. f. Cămășuță. – Din cămașă + suf. -uie + -că.

cămașe sf vz cămașă

cămeșuică sf vz cămășuică

chimeșuică sf vz cămășuică

CĂMEȘUICĂ s. f. v. cămășuică.

cămáșe (vest) f., pl. ășĭ, și căméșă (est) pl. ĭ (lat. camísia, it. camiscia și camicia, fr. chemise, sp. pg. camisa). Îmbrăcăminte de pînză care acopere partea de sus a corpuluĭ și care se poartă pe pele (V. izmene). Coajă care se formează pe lichide (vin ș. a.) orĭ pe unele lucrurĭ. Placentă, căiță pelița în care se naște copilu. – Dim. -uță, pl. e, și -uĭcă, pl. ĭ.

cămășuică s. f., g.-d. art. cămășuicii; pl. cămășuici

cămășuică s. f., g.-d. art. cămășuicii; pl. cămășuici

cămășuică s. f., g.-d. art. cămășuicii; pl. cămășuici

CĂMĂȘUICĂ s. v. cămășuță.

cămășuică s. v. CĂMĂȘUȚĂ.