CĂSCARE s. f. Căscat¹ (2). – V. căsca.

căscare sf [At: GCR II, 341 / V: cășga~ / Pl: ~cări / E: căsca] 1 Deschidere a gurii (pentru a vorbi, pentru a striga, pentru a mânca etc.). 2 Deschidere a gurii, printr-o inspirație adâncă, urmată de o expirație prelungită, care trădează starea (de oboseală, de plictiseală, dar, mai des, de somnolență) în care se află o ființă. 3 Întredeschidere a unei uși, a unei ferestre etc. 4 (Îvr; d. oameni) Strigare. 5 (Înv) Râvnire. 6 (D. obiecte) Crăpare. 7 (D. nuci) Plesnire.

CĂSCARE s. f. Căscat¹. – V. căsca.

CĂSCARE s. f. Căscat¹. – V. căsca.

cășgare sf vz căscare

căscare s. f., g.-d. art. căscării

căscare s. f., g.-d. art. căscării

căscare s. f., g.-d. art. căscării

CĂSCARE s. 1. v. deschidere. 2. v. holbare.

CĂSCARE s. 1. căscat, deschidere. (~ a gurii.) 2. bulbucare, holbare, mărire, umflare, zgîire, zgîit, (pop. și fam.) belire, bleojdire, (pop.) boboșare, boldire. (~ a ochilor.)