CABRIOLETĂ, cabriolete, s. f. Trăsurică ușoară, cu două roți, trasă de obicei de un singur cal; brișcă², șaretă. [Pr.: -bri-o-. – Var.: gabrioletă s. f.] – Din fr. cabriolet.

cabrioletă sf [At: DA ms / V: ga~ / P: ~bri-o~ / Pl: ~te / E: fr cabriolet] Trăsurică ușoară, cu două roți, trasă, de obicei, de un singur cal Si: brișcă, șaretă.

*CABRIOLETĂ (pl. -te) sf. 1 Trăsurică ușoară pe arcuri, cu două roate (🖼 694): era în vorbă să-i cumpere caii și cabrioleta de la Otopeanu D. -ZAMF. ¶ 2 Sfoară cu noduri, cu cîte o bucată de lemn la fie-care capăt, sau bucată de lanț cu două mînere, cu care se încătușează mîinile arestaților (🖼 695) [fr.].

CABRIOLETĂ, cabriolete, s. f. Trăsurică ușoară, cu două roți, trasă de obicei de un singur cal; brișcă², șaretă. [Pr.: -bri-o-. – Var.: gabrioletă, -e s. f.] – Din fr. cabriolet.

CABRIOLETĂ, cabriolete, s. f. Trăsurică ușoară, cu două roți; brișcă. În curtea largă, înconjurată de acareturi, stătea stingheră o cabrioletă cu un cal negru. REBREANU, R. I 162. – Pronunțat: -bri-o-. – Variantă: gabrioletă (STANCU, 259, DELAVRANCEA, H. TUD. 50) s. f.

CABRIOLETĂ, cabriolete, s. f. Trăsurică ușoară, cu două roți. [Pr.: -bri-o-. – Var.: gabrioletă s. f.] – Fr. cabriolet.

CABRIOLETĂ s.f. Trăsură ușoară, cu două roți; brișcă. [Pron. -bri-o-, var. gabrioletă s.f. / < fr. cabriolet].

CABRIOLETĂ s. f. trăsură ușoară, cu două roți; șaretă. (< fr. cabriolet)

CABRIOLETĂ ~e f. Trăsură cu două roți, înaltă și neacoperită, trasă, de un singur cal; brișcă; șaretă. [Sil. -bri-o-] /<fr. cabriolet

cabrioletă f. trăsură ușoară pe două roate.

*cabriolétă f., pl. e (fr. cabriolet, d. cabriole, capriole, care vine d. it. capriola, salt ager, d. capra, capră). Brișcă maĭ boĭerească cu doŭă roate. – Ob. ga-.

gabrioletă sf vz cabrioletă

GABRIOLETĂ s.f. v. cabrioletă.

*gabriolétă, V. cabrioletă.

cabrioletă (desp. ca-bri-o-) s. f., g.-d. art. cabrioletei; pl. cabriolete

cabrioletă (ca-bri-o-) s. f., g.-d. art. cabrioletei; pl. cabriolete

cabrioletă s. f. (sil. -bri-o-), pl. cabriolete

cabrioletă, -te.

CABRIOLETĂ s. șaretă, (rar) tilburi. (~ a unei ferme.)

CABRIOLETĂ s. șaretă, (rar) tilburi. (~ a unei ferme.)

gabinet, gabrioletă etc. Am explicat cîndva ca împrumutate din polonă unele dintre cuvintele românești care prezintă o variantă cu g- în loc de c-, avînd în vedere că pronunțarea polonă este cu g-. V. Kiparsky (Über etymologische Wörterbücher, în Neuphilologisoche Mitteilungen, LX, 1959, p. 221) citează pol. gabinet, gorset, giemza (cf. ceh. kamzik), pe care le explică prin „unsichere Artikulation der gebenden Sprache” și adaugă că numai în letonă sînt multe exemple de cuvinte indigene cu acest tratament (Kiparsky le explică prin „ostseefinnischer Substrat”). Mă gîndesc acum că în românește situația e mai complicată decît mi se păruse. În primul rînd există cuvinte de origine latină care prezintă un g- în loc de c-, insuficient explicate pînă acum: gaură < *cauula, găun < *cauo, gratie < cratis. Iată și exemple de origine turcă (toate datele care urmează provin din DA): gavanos < kavanos, gavaz (și cavas) < kavas, ghebă < kebe, ghergir < kârgir, ghiabur ca variantă la chiabur, curban, gurban < kurban. Din neogreacă: chindisi, ghindisi < ϰεντῶ. Din slavă: gîlbaș etc., față de rus. колбакa (sau poate din maghiară?), goropiștniță pentru coropișniță, grainic pentru crainic (contaminare cu grai?), grilă pentru crilă, gujniță pentru cușniță. Din maghiară gocica pentru cocica. Trec cu vederea cuvintele cu origine multiplă: garafă și carafă (gr. γαράφα, fr. carafe), chitară și ghitară (it. chitarra din gr. ϰιθάρα, fr. guitare), căci modificarea fonetică, în aceste cazuri, nu privește limba română. De asemenea nu discut exemplele care prezintă variante create în românește (explicații se pot găsi, bineînțeles): chiorăi și ghiorăi (la bază e o onomatopee, deci există libertate de mișcare, de vreme ce imitația sunetelor din natură e aproximativă), cobaie și gobaie (etimologie necunoscută). Sînt și cazuri de c- în loc de g-: cușbă și gujbă < scr. gužba sau magh. guzsba (?; nu a fost acceptat nici de Gămulescu, nici de Tamás), crumpenă din germ. Grundbirne, ca să nu mai vorbesc de cangrenă (pentru care vezi aici mai sus, p. 33). Bămîn numeroase exemple de cuvinte relativ recente, venite din germană prin intermediar maghiar sau polon sau chiar direct din germană. Aici nu mai avem dificultăți de explicare a schimbării lui c- în g-, avînd în vedere pronunțarea germană a oclusivelor: gabinet și cabinet (it. gabinetto?) gabrioletă și cabrioletă, gazin și cazino, garniz < germ. Karnies (Gl. reg., p. 35), ghistină și castană (evident, prin magh. gesztenye), gorset și corset (în copilărie am auzit la București pronunțarea cu g-), golofreanț și cotofleanț < germ. Kartoffelpflanze, greițar și creițar <germ. Kreuzer.