CACOM, (1) cacomi, s. m., (2) cacomuri, s. n. (Înv. și reg.) 1. S. m. (Zool.) Hermină. 2. S. n. Blană de hermină. – Din tc. kakım.

cacom sm [At: CANTEMIR, IST. 262 / V: cacum / Pl: ~i / E: tc kakum] (Zlg; îrg) 1 Animal asemănător cu dihorul, cu blana albă și vârful cozii negru Si: hermină. 2 (Prc) Blană prelucrată de cacom (1).

CACOM sm. 1 🐒 Animal asemenea dihorului, cu blana albă și vîrful cozii negru; trăește în munții Scoției, în Germania, dar mai ales. în Asia (Mustela erminea) (🖼 699): Cum ai scăpat din labe de om? Întreba Jderu pe ~ DON. ¶ 2 Blana acestui animal: scoase o gevrea albă din buzunarul unei scurteici blănită cu ~ FIL. [tc. kakum].

CACOM, (1) cacomi, s. m., (2) cacomuri, s. n. (Înv. și reg.) 1. S. m. (Zool.) Hermină. 2. S. n. Blană de hermină. – Din tc. kakim.

CACOM, (1) cacomi, s. m., (2) s. n. (Învechit) 1. Hermină. Ian spune-mi, drag vecine, Cum ai scăpat din lăbi de om? întrebă jderul pe cacom. DONICI, F. 101. 2. Blana acestui animal.

CACOM, (1) cacomi, s. m., (2) s. n. (Înv. și reg.) 1. (Zool.) Hermină. 2. Blana acestui animal. – Tc. kakim.

CACOM¹ ~i m. înv. Mamifer carnivor de talie mică, având corp alungit și subțire, picioare scurte și blană fină, albă iarna și brună vara; hermină; helge. /<turc. kakim

cacom m. 1. mic animal din N. Europei și al Aziei, care seamănă dihorului, cu blana scumpă albă, iar vârful coadei negrii (Putorius erminea); 2. blană de cacom: giubeaua blănită cu cacom NEGR. [Turc. KAKUM].

cacóm și (vechĭ) cacúm m. (turc. [d. ar.] kakum). Un fel de jder alb peste tot, afară de vîrfu coadeĭ, care e negru (putórius ermisea). Blana luĭ e foarte scumpă și se întrebuințează la mantalele suveranilor în marile ceremoniĭ. E și emblema integritățiĭ morale. V. și ermelin și mustelid.

cacum sm vz cacom

cacúm, V. cacom.

cacom¹ (animal) (înv.) s. m., pl. cacomi

cacom¹ (animal) (înv., reg.) s. m., pl. cacomi

cacom (animal) s. m., pl. cacomi

CACOM s. v. hermină.

CACOM s. (ZOOL.; Mustela erminea) hermelină, hermină, (Mold. și Bucov.) helge. (Blană de ~.)

cacom (cacomi), s. m. – Hermină (Tutorius erminea). Tc. kakum (Roesler 594; Șeineanu, II, 70; Lokotsch 1020); cf. ngr. ϰαϰάούμι. Sec. XVII, înv.