CALUP, calupuri, s. n. (Pop.) 1. Calapod, tipar în cărămidărie, olărit, cizmărie etc. 2. Bucată (de săpun, de brânză etc.) de forma tiparului în care a fost turnată. 3. Bucată (paralelipipedică) de piatră, beton sau lemn, care servește la executarea unor pavaje. – Din tc. kalıp.

calup sn [At: (a. 1792) ap. ȘIO / V: (Mun) ~lâp / Pl: ~uri / E: tc kalyp] (Pop) 1 Tipar în cărămidărie, zidărie, cizmărie etc. 2 (Îe) A pune (sau a trage) cuiva ~ul A păcăli pe cineva. 3 (Îe) A mânca (sau înghiți) ~ul A fi sau a se lăsa înșelat. 4 Bașlâc. 5 Bucată de olan sau de ciob de strachină în patru colțuri, folosit ca piesă în jocul Acu puiul. 6 Bucată (de săpun, brânză etc.) de forma tiparului în care a fost turnată. 7 Bucată (paralelipipedică) de piatră, beton sau lemn, care servește la executarea unor pavaje.

CALUP (pl. -upuri) sn. 1 Tipar, formă (🖼 769): ne semănăm în toate parc’am fi făcut toți pe un ~ ALECS. ¶ 2 Mold. Bucov. Calapod de cizmar: m’ai amețit punîndu-ți sfîrloagele pe ~ CRG. ¶ 3 Tipar de lemn pentru căciuli, pălării, etc. ¶ 4 Bucată dreptunghiulară de săpun: să se radă vr’o cîteva ~uri de sopon DRĂGH. ¶ 5 🐑 Tipar, formă pentru făcut cașcavalul: ~urile să fac din veșcă DRĂGH. ¶ 6 Unealtă a rotarului, alcătuită dintr’o bucată de lemn cu mai multe găuri, de diferite mărimi, și care servește de calibru pentru capetele spițelor de roată (🖼 770) ¶ 7 = BAȘLIC ¶ 8 familiar A pune (sau a trage) cuiva ~ul, a-l înșela [tc. < gr.].

CALUP, calupuri, s. n. (Pop.) 1. Calapod, tipar în cărămidărie, olărit, cizmărie. 2. Bucată (de săpun, de brânză etc.) de forma tiparului în care a fost turnată. 3. Bucată (paralelipipedică) de piatră, beton sau lemn, care servește la executarea unor pavaje – Din tc. kalıp.

CALUP, calupuri, s. m. (Popular) 1. Calapod, tipar, formă după care se fac diferite obiecte. Calup de pălărie. ▭ Lăsă coșurile jos și se așeză cu liniște lîngă calupurile vechi. DUNĂREANU, N. 17. Nu ți-e destul că m-ai amețit, puindu-ți sfîrloagele (= ciubotele) pe calup, trăgîndu-le la șan și ungîndu-le aici pe cuptor la nasul meu în toate diminețile? CREANGĂ, A. 106. ◊ Fig. Am descoperit versiunea cea bună a acestei povestiri. Tălmăcirile europenilor au fost sau necomplete, sau înghesuite în calupuri consacrate. SADOVEANU, D. P. 6. Orice scrii intră în calupul clasei tale; lira ta e deja pusă, fatalmente, în serviciul unei clase: a clasei din care faci parte. IONESCU-RION, C. 43. Ne-am deprins unul cu altul, ne semănăm în toate, parc-am fi făcuți tot pe-un calup. ALECSANDRI, T. 1231. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în calup sau a pune (sau a trage) cuiva calupul = a păcăli, a înșela (pe cineva). L-am pus în calup pe ciubotar. ALECSANDRI, T. 1067. A mînca (sau a înghiți) calupul = a se lăsa păcălit. 2. Bucată (de săpun, de brînză etc.) de forma tiparului în care a fost făcută.

CALUP, calupuri, s. n. (Pop.) 1. Calapod, tipar. 2. Bucată (de săpun, de brînză etc.) de forma tiparului în care a fost turnată. 3. Bucată (paralelipipedică) de piatră, beton sau lemn, care servește la executarea unor pavaje – Tc. kalıp.

CALUP ~uri n. pop. 1) Model după care se reproduc obiecte identice; calapod; tipar. ~ pentru cizme. ~ de pălărie. 2) Bucată dintr-un material de formă paralelipipedică. Un ~ de săpun. ◊ A pune (sau a trage) cuiva ~ul a înșela pe cineva. /<turc. kalip

calup n. 1. Mold. calapod de cismar; 2. tipar de lemn pentru căciuli, pălării, etc; 3. bucată lungueață de săpun; 4. (la casele țărănești) V. bașlíc; 5. formă în genere, tipar, model: ne semănăm în toate, parc’am fi făcuți toți pe un calup AL.; 6. fig. șiretenie, înșelăciune: a pune cuiva calupul, a mânca calupul. [Turc. KALUP (din gr. KALÓPUS; v. calapod); forma muntenească calâp corespunde turc. KALYP].

calúp (est) și calîp (vest) n., pl. urĭ (turc. kalup, kalyp, d. ar. qâlib, formă, calup; ngr. kalúpi, bg. kalyp, sîrb. kalup. V. calibru). Formă de tinichea de pus cozonaciĭ la copt. Calapod de căcĭulĭ ș. a. A trage calupu, a’nșela, a păcăli. A’nghițĭ calupu, a fi înșelat (V. bașlic). Bucată de săpun de rufe turnat în formă pătrată (1-4 kgr.) saŭ și tăĭat (1 kg.). Fig. Model, formă, tipar: urît calup de om!

❍CALÎP (pl. -puri) sn. - CALUP: natura ... toarnă ce era urît și murdar într’un ~ frumos și curat DLVR..

calup (reg.) s. n., pl. calupuri

calup s. n., pl. calupuri

calup s. n., pl. calupuri

CALUP s. v. calapod, formă, model, tipar.

calup s. v. CALAPOD. FORMĂ. MODEL. TIPAR.

calup (calupuri), s. n. – 1. Tipar, matrice, calapod, formă. – 2. Obiect adaptat, bucată. – Mr. călupe, megl. calop. Tc. kalup „tipar” (Șeineanu, II, 83; Meyer 169; Lokotsch 103); cf. ngr. ϰαλούπι, alb. kaljëp, bg. kalăp, sb. kalap. Este cuvînt cu intensă circulație europeană. În tc. provine din arab. qālib, de unde fr. acabit și calibre (Gamillscheg 6; Ronzevalle 128), și arab. provine din it. garbo (Corominas, II, 616) sau din gr. ϰαλόπους. În tc. are și sensul de „viclenie, șiretlic”, care s-a păstrat în expresia „a trage un calup” „a înșela”. Este dublet al lui calibru, s. n. (mărime; calitate personală), din fr. și al lui calapod.

a pune calupul (cuiva) expr. a minți (pe cineva).