cantor¹ sm [At: DA / Pl: ~i / E: lat cantor, ger Kantor] (Reg) Cântăreț de biserică Si: dascăl, psalt.

CANTOR² (pl. -oare) sn., CANTORĂ sf., ⚚ = CONTOAR: eu mă duc să închiz ~u și magazia CAR.; Sultanii ... le dase voie a locui și a ține cantoare în mahalalele Pera și Galata ODOB.; cămara este cantora sărăriilor [rus. kontora].

*CANTOR¹ sm. ⛪ Cel ce cîntă în corul unei biserici; în spec. cel ce dirijează acest cor [it.].

CANTOR, cantori, s. m. (Regional) Cîntăreț de biserică; dascăl, psalt. Glasuri lugubre de cantori se amestecau cu ciripitul vesel de păsări. ANGHEL, PR. 135.

CANTOR, cantori, s. m. (Reg.) Cîntăreț de biserică; dascăl. – Lat. lit. cantor (germ. Kantor).

CANTOR ~i m. pop. 1) Cântăreț în biserică; psalt; dascăl; diac. 2) (în evul mediu) Solist și maestru de cor bisericesc. /<lat. cantor, germ. Kantor

càntor m. cel ce cântă în corurile bisericești.

cantòr n. pop. contoar, tejghea: mă duc să închid cantorul și magazia CAR. (= fr. comptoir).

*cántor m. (rus. kántor, germ. kantor, d. lat. cántor, -óris). Rar. Cîntăreț (de biserică).

cantór n. V. contuar.

*contuár n., pl. e (fr. comptoir, d. compter, a socoti). Masa, biurou, localu unde se primesc baniĭ într’o prăvălie mare, într’o bancă ș. a. Agență generală de comerciu a uneĭ țărĭ în altă țară: contuaru Indiilor. Stabiliment de credit public, bancă: contuar de scont. – Pop. cantór, pl. oáre (rus. kontóra, pron. kantóra, d. fr. comptoir).

cantor (cântăreț de biserică) s. m., pl. cantori

cantor (cântăreț de biserică) s. m., pl. cantori

cantor (cântăreț de biserică) s. m., pl. cantori

cantor (-oare), s. n. – Tejghea, masă. – Var. cantoră, s. f. Fr. comptoir, prin intermediul rus. kantora. Înv., substituit de der. din fr., contuar, care nici el nu prea se folosește.

cantor, funcție în muzica de cult privind interpretarea vocală a unor părți solistice anume destinate. În ritualul sinagogii, c. este, prin excelență, solist* vocal. În bis. cat. îndeplinește funcția cântării unor părți solistice dar și pe aceea a conducătorului corului. Sub influență cat. și protestantă, în Transilvania și Banat, c. este sin. cântărețului (2) de strană* (v. melurg; psalt). ♦ În bis. reformată germ. c. desfășura o activitate complexă: organist*, conducător al ansamblului (I, 2) și coordonator al întregii activități muzicale, adesea profesor. În calitatea sa de c. la Thomaskirche din Leipzig, J.S. Bach a avut și obligația compunerii unor lucrări religioase.

CANTOR (< germ., lat.) s. m. 1. (În ev. med.) Solist și maestru de cor bisericesc; (în Germania, după Reformă) maestru de cor și, uneori, organist avînd și obligația de compozitor. 2. (Reg.) Dascăl (3); diac (3); psalt.

CANTOR DE AVIS ȘI COMERS, publicație perioadică, apărută la București (24 apr./6 mai 1837- 30 ian./11 febr. 1857, cu o întrerupere sept. 1837-ian. 1838), sub conducerea lui Zaharia Carcalechi. Din 13/25 febr. 1843 s-a numit „Vestitorul românesc”.

CANTOR s. v. cântăreț, dascăl, diac, paracliser, psalt, țârcovnic.

cantor s. v. CÎNTĂREȚ. DASCĂL. DIAC. PARACLISER. PSALT. ȚÎRCOVNIC.

cantor², cantoare, s.n. (pop., înv.) tejghea.