capitală sf [At: DRĂGHICI, R. 29/24 / V: (înv) ~al² sn, ~lie / Pl: ~le / E: fr capitale] 1 Oraș de reședință, în care își au sediul organele supreme ale puterii de stat. 2 Oraș în care își au sediul organele de conducere ale unei unități administrative teritoriale. corectat(ă)

*CAPITALĂ (pl. -le) sf. 🌍 Orașul de căpetenie al unei țări (unde e reședința capului Statului și a guvernului), al unui județ, etc. [fr.].

CAPITALĂ, capitale, s. f. Oraș de reședință a organelor supreme ale puterii de stat; (în trecut și) oraș în care își aveau reședința organele de conducere ale unei unități administrative teritoriale. Pășești ca-n clipa de asalt Pe soclul alb de marmori grele, Te văd mereu veghind, înalt, în capitala țării mele. DRAGOMIR, S. 46. Se hotărăsc a părăsi locul lor spre a veni în capitală numai de hatîrul fiului și nepoțelului lor. CARAGIALE, O. II 159. – Variantă: (învechit) capitalie (KOGĂLNICEANU, S. 10, RUSSO, S. 17) s. f.

CAPITALĂ, capitale, s. f. Oraș de reședință a organelor supreme ale puterii de stat; (în trecut) oraș în care își au reședința organele de conducere ale unei unități administrative teritoriale. [Var.: (înv.) capitalie s. f.] – Fr. [ville] capitale.

CAPITALĂ s.f. 1. Oraș al unei țări unde își au reședința organele puterii de stat. 2. Literă (de tipar) mare. [Var. capitalie s.f. / < fr. (ville) capitale, it. capitale].

CAPITALĂ s. f. oraș al unei țări unde își au reședința organele puterii de stat. (< fr. capitale)

CAPITALĂ ~e f. Oraș principal, unde își au reședința organele supreme ale puterii de stat. [G.-D. capitalei] /<fr. capitale

capitală f. oraș principal, reședința guvernului unei țări.

capital² sn vz capitală

capitalie sf vz capitală

CAPITALIE s.f. v. capitală.

oraș-capitală s. n. Oraș cu funcție de capitală a unei țări ◊ „Ne-a prezentat fotografiile «din copilărie» ale orașului-capitală la rubrica «Bucureștiul necunoscut».” R.lit. 20 III 75 p. 16. ◊ „Nici unul din aceste locuri nu mai poate răspunde astăzi, cu demnitate, noului profil al orașului-capitală.” Sc. 27 IV 77 p. 1 (din oraș + capitală)

capitală (oraș, literă) s. f., g.-d. art. capitalei; pl. capitale

capitală (oraș) s. f., g.-d. art. capitalei; pl. capitale

capitală s. f., g.-d. art. capitalei; pl. capitale

CAPITALĂ s. v. majusculă.

CAPITALĂ s. 1. (înv.) mitropolie, scaun, taht, (rusism înv.) stoliță. (~ unei țări.) 2. reședință. (~ de județ.)

CAPITALĂ s. (înv.) mitropolie, scaun, tahl, (rusism înv.) stoliță. (~ unei țări.)

CAPITALĂ s. (TIPOGR.) majusculă, verzală, literă mare. (Un titlu tipărit cu ~.)