CARABINĂ, carabine, s. f. 1. Pușcă cu țeava ghintuită și scurtă. 2. Cârlig închis cu un arc, fixat printr-un inel la capătul unui lanț, al unei curele etc. și folosit pentru a prinde de el diferite obiecte. 3. Cârlig pentru cablu fixat cu un dispozitiv care permite rotirea ușoară a cablului. – Din fr. carabine.

carabină sf [At: LB / V: (înv) ~in sn / Pl: ~ne / E: fr carabine] 1 Pușcă (cu țeava ghintuită) mai scurtă și mai ușoară decât pușca obișnuită Si: (înv) durdă, flintă, sâneață. 2 Cârlig închis prin intermediul unui arc, care se fixează la extremitatea unui lanț sau a unei curele pentru a prinde de el diferite obiecte. 3 Cârlig pentru cablu, fixat cu un dispozitiv care permite rotirea ușoară a cablului. 4 (Reg; fig; dep) Femeie, iapă etc. scundă și grasă.

*CARABINĂ (pl. -ne) sf. ⚔️ Armă de foc, cu țeava ghintuită, mai mică decît o pușcă (🖼 887): nimerea mai bine decît altul cu o ~ ghintuită ODOB. [fr.].

CARABINĂ, carabine, s. f. 1. Pușcă (cu țeava ghintuită) mai scurtă și mai ușoară decât pușca obișnuită. 2. Cârlig închis prin intermediul unui arc, care se fixează la extremitatea unui lanț sau a unei curele pentru a prinde de el diferite obiecte. 3. Cârlig pentru cablu fixat cu un dispozitiv care permite rotirea ușoară a cablului. – Din fr. carabine.

CARABINĂ, carabine, s. f. 1. Armă de foc portativă avînd țeava ghintuită și fiind mai scurtă și mai ușoară decît pușca. Într-o odaie stăteau în perete, pe un covor, săbii și carabine. GALACTION, O. I 328. Cu o rugină de pușcă... nimerea mai bine decît altul cu o carabină ghintuită. ODOBESCU, S. III 15. O descărcătură de carabină făcu să răsune văile una după alta. BOLINTINEANU, O.331. 2. Cîrlig închis prin intermediul unui arc, care se fixează la extremitatea unui lanț sau a unei curele pentru a prinde de el diferite obiecte. Cum s-a putut, desface [ceasornicul] din carabina lănțugului? SADOVEANU, N. F. 95.

CARABINĂ, carabine, s. f. 1. Pușcă cu țeava ghintuită, scurtă. 2. Cîrlig închis prin intermediul unui arc, care se fixează la extremitatea unui lanț sau a unei curele, pentru a prinde de el diferite obiecte. – Fr. carabine.

CARABINĂ s.f. 1. Pușcă ușoară, cu țeavă scurtă, ghintuită. 2. Cîrlig închis cu arc, cu care se prind diferite obiecte. [< fr. carabine, it. carabina].

CARABINĂ s. f. 1. pușcă ușoară, cu țeavă scurtă, ghintuită. 2. cârlig închis cu arc, cu care se prind obiecte; carabinieră. (< fr. carabine)

CARABINĂ ~e f. 1) Pușcă ușoară cu țeavă scurtă. 2) Cârlig închis printr-un arc de care se prind diferite obiecte. [G.-D. carabinei] /<fr. carabine

carabină f. pușcă scurtă și ușoară de cavalerie (= fr. carabine).

*carabínă f., pl. e (fr. carabine, it. carabina, ngr. karabina și aravis, vgr. Arabis, Arabă). Pușcă scurtă de cavalerie.

carabin sn vz carabină

carabină (pușcă) s. f., g.-d. art. carabinei; pl. carabine

carabină s. f., g.-d. art. carabinei; pl. carabine

carabină s. f., g.-d. art. carabinei; pl. carabine

CARABINĂ s. (prin Transilv. și Maram.) ștuț. (A vânat cu ~.)

CARABINĂ s. (prin Transilv. și Maram.) ștuț. (A vînat cu ~.)