carenă sf [At: OLLĂNESCU, O. 369 / V: (pop) -rină / Pl: ~ne / E: fr carène, it carena] 1 Partea exterioară a corpului unei nave, care se găsește sub linia de plutire. 2 (Pop) Lemn curbat care formează partea de jos a luntrei și ale cărui extremități formează piscurile. 3 (Zlg) Proeminență alungită a unor organe. 4 (Bot) Structură în corola leguminoaselor alcătuită din două petale inferioare care cresc unite.

*CARENĂ (pl. -ene) sf. ⛵ Partea corăbiei care stă cufundată în apă (🖼 909) [fr. < it.].

CARENĂ, carene s. f. Parte inferioară a unei nave, care stă în apă, sub linia de plutire.

CARENĂ, carene, s. f. Partea inferioară a unei nave, care stă în apă. – Ngr. karena (<it.).

CARENĂ s.f. 1. Partea din corpul navei care stă sub apă. ♦ Volumul de apă dislocat de un plutitor sau de o navă. 2. Porțiune din corola leguminoaselor, în formă de luntre, care ia naștere prin unirea celor două petale inferioare. 3. Ieșitură a unui organ sau a unui os. 4. Creasta osului stern la păsări. [Pl. -ne. / < fr. carène, it. carena].

CARENĂ s. f. 1. parte din coca unei nave, sub apă. ◊ volumul de apă dislocat de un plutitor, de o navă. 2. porțiune din corola leguminoaselor, în formă de luntre, prin unirea celor două petale inferioare. 3. ieșitură a unui organ, a unui os. 4. prelungire a sternului la păsări. 5. proeminență alungită în roca unei galerii sau peșteri calcaroase. (< fr. carène, it. carena)

CARENĂ ~e f. 1) (la păsări) Proeminență alungită în formă de creastă a sternului pe care sunt fixați mușchii pieptului și care acționează aripile. 2) bot. Porțiune din corola leguminoaselor care ia naștere din concreșterea a două petale inferioare. 3) Parte exterioară a unei nave care se află sub linia de plutire. /<fr. carene, it. carena

carenă f. partea corăbiei ce stă cufundată în apă, când e încărcată.

*carénă, V. carină.

carină sf vz carenă

CARINĂ (pl. -ni. -ne) sf. ⛵ Lemnul recurbat care alcătuește partea de jos a unei luntre sau dube și ale cărei extremități formează piscurile RV. -CRG. [ngr. χαρήνα].

carínă f., pl. e (ngr. karina; lat. carina). Ĭeșitura saŭ ascuțișu funduluĭ corăbiilor și bărcilor. (Cele cu fundu lat, ca lotca, n’au carină). – Rar carénă (it. carena).

carenă s. f., g.-d. art. carenei; pl. carene

carenă s. f., g.-d. art. carenei; pl. carene

carenă s. f., g.-d. art. carenei; pl. carene

CARENĂ s. (MAR.) (rar) operă vie. (~ unei nave.)

CARENĂ s. (MAR.) (rar) operă vie. (~ unei nave.)

carenă (carene), s. f. – Partea exterioară a corpului unei nave. – Var. carină. Fr. carène, var. din ngr. ϰαρίνα (Gáldi 158).

carină, carine s. f. nas.