catastază sf [At: DN³ / Pl: ~ze / E: fr catastase] 1 Moment în tragedia antică în care se accentuează punctul culminant înaintea catastrofei. 2 (Muz) Pregătire a vocii (înainte de a cânta).

CATASTAZĂ s.f. 1. Moment în tragedia antică în care se accentuează punctul culminant înaintea catastrofei. 2. (Lingv.) Impostație. [< fr. catastase, cf. gr. katastasis].

CATASTAZĂ s. f. 1. (în tragedia antică) punctul culminant înaintea catastrofei. 2. (lingv.) impostație. (< fr. catastase)

CATASTAZĂ (< fr. catastase < gr. katastasis, constituire) În teatrul antic, penultima din cele patru părți ale acțiunii unui poem dramatic. După unii cercetători, ea constituie momentul pregătitor al catastrofei. Alți cercetători o integrează însă în catastrofă (v.), reducînd astfel părțile poemului dramatic la trei: protaza, epitaza, catastrofa (v.). În fond, catastaza este partea în care acțiunea scenică, stabilită în protază, complicată în epitază, se continuă și se dezvoltă pînă în clipa catastrofei, a deznodămîntului.