CAZNĂ, cazne, s. f. 1. Tortură, supliciu, chin. 2. Asuprire, împilare, nedreptate. 3. Străduință, osteneală, trudă. – Din sl. kaznĭ „pedeapsă”.

caznă² sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~ne / E: cf căznat, căzni², necaz] (Iuz) Monstru.

caznă¹ sf [At: VARLAAM, C. 154/2 / V: casnă, hasnă / Pl: ~ne / E: vsl казнъ] 1 Chin. 2 (Spc) Tortură. 3 (Trs; rar) Necaz. 4 Silință. 5 Muncă încordată, obositoare Si: osteneală, trudă. 6 Strădanie mare la o lucrare. 7 (Rar) Batjocură.

CAZNĂ, cazne, s. f. 1. Tortură, supliciu, chin. 2. Asuprire, împilare, nedreptate. 3. Străduință, osteneală, trudă. – Din sl. kaznĩ „pedeapsă”.

CAZNĂ, cazne, s. f. 1. Tortură, supliciu. Arzînd între bîrne, vitele își încrîncenau picioarele, își răsuceau boturile în sus; unele gemeau ca-n cazna unei nemaipomenite munci. CAMILAR, N. II 120. Mai bine mă duc cît văd cu ochii, decît să rabd eu așa caznă și ocară... chiar la mine acasă. RETEGANUL, P. III 40. Fără judecată, fără nimic, îl băgară la pușcărie, spre a fi pus la cazne și apoi să-l piarză pre el. ISPIRESCU, M. V. 7. ♦ Fig. Ceea ce produce suferință, chin. Bun pentru acei ce aveau glas, [profesorul de muzică] era adevărată caznă pentru nenorociții fără glas. CONTEMPORANUL, VI 198. 2. Asuprire, împilare, nedreptate. S-au așezat amîndoi, unchiul și nepotul, cu caznele pe sat. STANCU, D. 382. 3. Străduință, osteneală, trudă, încordare. Aici [în școala din trecut] începe munca, ori mai bine cazna intelectuală. GHEREA, ST. CR. II 339. ◊ Loc. adv. Cu mare caznă = cu greu, cu trudă, cu mare efort. Cu mare caznă moș Petrache s-a limpezit. POPA, V. 103.

CAZNĂ, cazne, s. f. 1. Tortură, supliciu. 2. Asuprire, împilare, nedreptate. S-au așezat amîndoi... cu caznele pe sat (STANCU). 3. Străduință, osteneală, trudă. – Slav (v. sl. kaznĩ „pedeapsă”).

CAZNĂ ~e f. 1) Suferință fizică sau/și morală foarte puternică; tortură; supliciu. 2) Efort (fizic sau intelectual) deosebit pentru realizarea unui lucru sau pentru atingerea unui scop; osteneală; străduință; silință; sârguință. /<sl. kazni

caznă f. 1. chinuirea vinovatului spre a mărturisi crima, tortură: cazna s’a desființat în Principate de Regulamentul organic; 2. muncă, osteneală mare. [Slav. KAZNĬ, pedeapsă].

cáznă f., pl. e (vsl. kaznĭ, pedeapsă, d. kazati, a pedepsi, a mustra; sîrb. kazna. V. cazanie, năcaz, pricaz). Vest. Chin, tortură.

casnă sf vz caznă

hasnă² sf vz caznă

caznă s. f., g.-d. art. caznei; pl. cazne

caznă s. f., g.-d. art. caznei; pl. cazne

caznă s. f., g.-d. art. caznei; pl. cazne

caznă

casnă, -nei gen. a.

CAZNĂ s. 1. v. tortură. 2. v. strădanie.

CAZNĂ s. 1. calvar, canon, chin, durere, patimă, schingiuire, schingiuit, suferință, supliciu, tortură, (înv. și pop.) trudă, (pop.) muncă, (înv.) muncitorie, pasiune, pedeapsă, pedepsitură, rană, schingi, strădanie, strînsoare, trudnicie. (~ îndurată de cineva.) 2. chin, efort, forțare, muncă, osteneală, sforțare, silință, strădanie, străduință, trudă, zbatere, (livr.) travaliu, (rar) străduială, străduire, (pop.) canoneală, (reg.) ștrapaț, (prin Munt.) morînceală, (Mold. și Transilv.) zoală, (înv.) căznire, nevoință, ostenință, sforță, strădănuință, strădănuire. (~ lui a fost încununată de succes.)

caznă (cazne), s. f. – 1. Tortură, chin, supliciu. – 2. Suferință, durere, neliniște. – 3. Trudă, muncă, strădanie. Sl. kaznĭ (Miklosich, Slaw. El., 24; Lexicon, 279; Cihac, II, 46); cf. sb. kazna „pedeapsă”, pol. kazn „pedeapsă”. – Der. căzni, vb. (a tortura, a chinui; refl., a se strădui; a îngriji; a avea grijă, a crește, cînd este construit cu prep. cu), din sl. kazniti „a pedepsi”.