ceambur sn [At: LET. I, 16/16 / V: ~abil, ~abul, ~abun, ~abur, ~ul, ~a, geabul, gea~ie / Pl: ~uri / E: tc çapul] 1 Detașament de trupe trimis în țară străină ca năvălitori. 2 (Spc) Detașament de tătari. 3 Expediție neașteptată, de pradă Cf podgheaz. 4 (Îe) A bate ~ul (sau ~a), ori a umbla ~a (sau ~ul), ori a umbla în geamburii A hoinări. 5 (Îae) A nu face nimic, pierzându-și vremea. 6 A nu se astâmpăra.

CEAMBUR, ceambururi, s. n. (Înv.) Detașament (tătăresc) trimis (sau plecat) să prade. – Ucr. čambul.

ceambur n. 1. odinioară, năvala neașteptată a hordelor tătare pe pământul Moldovei (și jaful făcut cu acea ocaziune); 2. azi, Mold. (în munții Sucevii) a bate ceamburu, a umbla după ștrengării și petreceri. [Tătar ČAPUL, incursiune (pol. rut. ČAMBUL); pentru sensul figurat modern ecoul slăbit al cumplitelor prădăciuni de odinioară, cf. podgheaz].

ceambúr n., pl. urĭ (rut. čámbuŭ, pol. czambul, d. tăt. geagataic čapaúl, incursiune). Vechĭ. Năvală de Tătarĭ călărĭ. Azĭ. Mold. Fig. A bate ceamburu (pe la mahala), a umbla după amorurĭ (pe la mahala). V. razie.

ceabil sn vz ceambur

ceabul sn vz ceambur

ceabun sn vz ceambur

ceabur¹ sn vz ceambur

ceambul sn vz ceambur

ceambura sf vz ceambur

geamburii^[1] smp vz ceambur corectat(ă)

† CEAMBUL (pl. -uluri), CEAMBUR (pl. -ururi) sn. Năvală (în spec. de Tătari) cu scopul de a prăda: năvălirile ceambururilor tătărești din Buceac (GRIG.) [rut. pol. čambul].

ceambur (înv., reg.) s. n., pl. ceambururi

ceambur (înv., pop.) s. n., pl. ceambururi

ceambur s. n., pl. ceambururi

ceambur (ceambururi), s. n. – Expediție în scop de jaf într-o țară dușmană, incursiune, năvală. Cuvînt oriental, cf. tc. çapul „incursiune” (Șeineanu, II, 121; DAR); lipsește însă etimonul direct numai dacă nu este rut. çambul, pol. czambul. Sec. XVII, înv.

CEAMBUR s. n. (Mold.) Incursiune; hoardă (tătărească). Au slobozit călărimea ceambur și au prădat orașele săcuilor. URECHE. Tătarii Crimului ... de la amîndoi lua daruri să nu le strice țările cu ciambalurile lor. NCL I, 43; cf. M. COSTIN; PSEUDO-COSTIN, 13^v; CANTEMIR, HR.; NECULCE; PSEUDO-AMIRAS; PSEUDO-MUSTE. Variante: ceabil, ceabul (CANTEMIR. HR.), ceambul (M. COSTIN; NCL I, 43). Etimologie: ucr. čambul. Cf. pol. czambul. Cf. p o g h i a z.

CEABIL s. n. v. ceambur.

CEABUL s. n. v. ceambur.

CEAMBUL s. n. v. ceambur.