CERCHEZ, -Ă, cerchezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține populației din Republica Autonomă Karaceaevo-Cerkessă sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Karaceaevo-Cerkessă sau cerchezilor (1), privitor la această republică ori la cerchezi; cerchezesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba cercheză. – Din tc. Çerkez.

cerchez, ~ă [At: (a. 1642) ap. GCR I, 93/19 / Pl: ~i și ~cheji / E: tc çerkez] 1-2 smf (Persoană care aparține unui) popor arie din grupa vestică a popoarelor din Caucaz. 3 a Care aparține populației cercheze (2). 4 a Privitor la populația cercheză. 5 sf (Îf ~ează) Haină purtată în satele răzeșești.

CERCHEZ, -Ă, cerchezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține populației de bază a Regiunii Autonome Cercheze. 2. Adj. Care aparține Regiunii Autonome Cercheze sau populației ei, privitor la această regiune sau la populația ei; cerchezesc. – Din tc. Çerkez.

CERCHEZ, -Ă, cerchezi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Republicii Autonome Cercheze (din U.R.S.S.) sau populației ei, privitor la această republică sau la populația ei. 2. S. m. și f. Persoană care aparține populației de bază a Republicii Autonome Cercheze. – Tc. çerkez.

cerchez adj. m., s. m., pl. cerchezi; adj. f., s. f. cercheză, pl. cercheze

cerchez adj. m., s. m., pl. cerchezi; adj. f.,. s. f. cercheză, pl. cercheze

cerchez s. m., adj. m., pl. cerchezi; f. sg. cercheză, g.-d. sg. art. cerchezei, pl. cercheze

cercheză (limbă) s. f., g.-d. art. cerchezei

cercheză (limbă) s. f., g.-d. art. cerchezei

CERCHEZ adj. (rar) cerchezesc. (Populație ~.)

CERCHEZ adj. (rar) cerchezesc. (Populație ~.)

SLAVA CERCHEZĂ, com. în jud. Tulcea, situată în pod. Babadag, pe cursul superior al râului Slava; 2.644 loc. (2005). Expl. de calcar. Pe terit. satului Slava Rusă au fost descoperite urmele unei așezări urbane romano-bizantine, fortificate (sec. 2-7), cunoscută sub numele Libida (Libidion polis). În satul Slava Rusă se află două mănăstiri aparținând cultului creștin de rit vechi, una de călugări – Uspenia (Adormirea Maicii Domnului) înființată în sec. 17 și alta de maici – Vovidenia (Intrarea în Biserică a Maicii Domnului). Mănăstirea Uspenia a fost înființată în sec. 17. Biserica actuală a mănăstirii Uspenia a fost construită în anii 1860-1883, pe locul vechii biserici de lemn, renovată și pictată în 1996-1997. Mănăstirea Vovidenia a fost întemeiată în sec. 17 de câțiva călugări ruși, care au adus de la Kazan icoana Maicii Domnului de la care provine denumirea mănăstirii. Aflată în părăsire la sfârșitul sec. 18, mănăstirea Vovidenia a fost reînființată de o văduvă bogată din Rusia, care a venit aici împreună cu slujnica ei și cu câteva maici. Distruse de inundație în 1850, chilia și biserica au fost refăcute pe un loc, mai înalt, ferit de inundații.