ceremonie sf [At: LET. II, 154/12 / V: (înv) cerim~, țârm~, țe~, țerim~, țirm~ / A: ceremonie / Pl: ~ii / E: rs черемония, pn ceremonia, lat caerimonia, fr cérémonie] 1 Ansamblu de reguli și forme protocolare practicate cu solemnitate la săvârșirea unui cult religios Si: rit, ritual. 2 (Pex) Solemnitate oficială Si: paradă, pompă. 3 (Pex) Moment solemn din existența unui individ (cununie, botez, înmormântare etc.) Cf fast, solemnitate, (îvr) saltanat. 4-5 (Pex) Serbare (sau masă festivă) căreia i se dă însemnătate, strălucire. 5 Manifestație în cinstea unei persoane, primire solemnă Cf alai. 6 Formă de politețe în relațiile sociale, marcată de solemnitate. 7 (Pex) Formă de politețe exagerată Cf fasoane. 8 (Îe) Fără ~ sau ~ii Familiar. 9 (Îs) Maestru de ~ (sau ~ii) Persoană care dirijează, după protocol, desfășurarea unei solemnități.

* CEREMONIE sf. 1 Formalitățile observate în anumite ocaziuni solemne ¶ 2 ⛪ Forma regulată și exterioară a unui cult religios: ~ religioasă ¶ 3 Gală, paradă: ținută de ~ ¶ 4 Observarea prea strictă a regulelor de politeță; fără ~; a face ceremonii, a se jena [fr.].

CEREMONIE, ceremonii, s. f. Ansamblu de forme exterioare, protocolare, obișnuite la solemnități sau la oficierea slujbelor religioase pentru a le da mai multă importanță și strălucire; solemnitate, paradă, fast. Ieșind cu ceremonie mare din Constantinopole, merse de tăbărî la Daud-Pașa. BĂLCESCU, O. II 79. Ceremonia se sfîrșise. Toți felicitau pe tinerii soți. NEGRUZZI, S. I 53. ◊ (În orînduirea feudală și capitalistă) Maestru de ceremonie (sau de ceremonii) = persoană însărcinată să supravegheze și să dirijeze desfășurarea, după protocol, a unei solemnități.(Cu caracter neoficial) Totalitatea formelor de politețe în uz în relațiile sociale dintre membrii societății burgheze. Vizită de ceremonie. Te invit la o masă în familie, fără ceremonie. ♦ (Familiar sau ironic) După ceremonia dulceților și a cafelei, cucoana începe a-și arăta turbanul. NEGRUZZI, S. I 239. – Variantă: (învechit și arhaizant) țeremonie (SADOVEANU, Z. C. 114) s. f.

CEREMONIE, ceremonii, s. f. Ansamblu de forme exterioare, protocolare, obișnuite la solemnități; paradă, solemnitate, fast. ◊ (În orînduirea feudală și capitalistă) Maestru de ceremonie (sau de ceremonii) = persoană însărcinată să dirijeze, după protocol, desfășurarea unei solemnități. ♦ Totalitatea formelor de politețe folosite în relațiile sociale dintre membrii societății. [Var.: (Înv. și arh.) țeremonie s. f.] – Fr. cérémonie (lat. lit. caerimonia).

CEREMONIE s.f. Formalitate (mai ales de protocol) care se folosește la oficierea unui act solemn; solemnitate. ♦ Forma exterioară a unui cult (religios); slujbă. ♦ Ansamblul formelor de politețe, uzitate în raporturile dintre membrii unei societăți sau grupări sociale. [Gen. -iei. / < fr. cérémonie, cf. lat. ceremonia].

CEREMONIE s. f. formalitate (de protocol) la oficierea unui act solemn; solemnitate. ◊ formă exterioară a unui cult (religios). ◊ ansamblul regulilor de politețe, prescrise în raporturile dintre membrii unei societăți, sau grupări sociale. (< fr. cérémonie, lat. caeremonia)

CEREMONIE ~i f. 1) Sărbătoare solemnă; solemnitate. ~ nupțială. ◊ ~ religioasă serviciu divin. 2) Eveniment solemn care se desfășoară după anumite reguli. 3) Respectare exagerată a conveniențelor; etichetă excesivă. Ținută de ~. ◊ Cu ~i în mod prea festiv. Fără ~i simplu; familiar. [Art. ceremonia; G.-D. ceremoniei; Sil. -ni-e] /<fr. cérémonie, lat. caerimonia

ceremonie f. 1. forma exterioară a cultului; 2. pompă, paradă; 3. regule de politeță; 4. jena ce rezultă din observarea acestor regule: a prânzi fără ceremonie.

*ceremónie și -íe f. (lat. ceremónia și caeri-; fr. cérémonie). Forma cultuluĭ. Pompă, gală, aparat, solemnitate: ținută de ceremonie. Politeță, deferență: vizită de ceremonie. A face ceremoniĭ, a te arăta foarte politicos. Fără ceremoniĭ, fără formalitățĭ, intim. – Vechĭ țeremónie, pop. țîrmónie (pol. ceremonia, rus. -óniĭa). V. paradă.

cerimonie sf vz ceremonie

țărmonie^[1] sf vz ceremonie

țârmonie sf vz ceremonie

țeremonie sf vz ceremonie

țerimonie sf vz ceremonie

țermonie^[1] sf vz ceremonie

țirimonie^[1] sf vz ceremonie

țirmonie sf vz ceremonie

țiromonie sf vz ceremonie

ȚĂRMONIE sf. pop. = CEREMONIE.

ȚEREMONIE = CEREMONIE.

ȚÎRMONIE sf. Ⓟ = CEREMONIE: nu era ~ la curte, unde să nu fi fost și el chemat (ISP.).

ȚEREMONIE s. f. v. ceremonie.

țeremónie, V. ceremonie.

țîrmónie, V. ceremonie.

ceremonie s. f., art. ceremonia, g.-d. art. ceremoniei; pl. ceremonii, art. ceremoniile (desp. -ni-i-) corectat(ă)

ceremonie s. f., art. ceremonia, g.-d. art. ceremoniei; pl. ceremonii, art. ceremoniile

ceremonie s. f., art. ceremonia, g.-d. art. ceremoniei; pl. ceremonii, art. ceremoniile

ceremonie, -niei gen. a.

ceremonie (ceremonii), s. f. – Paradă, fast, etichetă. – Var. ceremonie, țeremonie, țerimonie, toate înv. – Mr. țirimone. Lat. caerimonia, it. cerimonia (sec. XVII), în parte prin intermediul pol. ceremonia, cerymonia (intermediarul rus., propus de Sanzewitsch 211 și DAR, nu este posibil, avînd în vedere data); cf. ngr. τσερεμονία, alb. čeremonie, bg. ceremonija. – Der. ceremonial (var. țeremonial), s. n. (totalitatea regulilor sau formelor de etichetă întrebuințate la o ceremonie); ceremonios, (var. țeremonios), adj. (care se comportă cu politețe, solemn).

CEREMONIE s. 1. v. ceremonial. 2. v. solemnitate. 3. v. pompă. 4. v. paradă. 5. v. serviciu.

CEREMONIE s. 1. ceremonial, etichetă, protocol, regulă, ritual, rînduială, tipic, (rar) rit, (înv.) politică. (Conform ~ de la curte...) 2. ceremonial, solemnitate. (~ înmînării unor decorații.) 3. cinste, fast, paradă, pompă, solemnitate. (L-a primit cu multă ~.) 4. gală, paradă. (Uniformă, ținută de ~.) 5. (BIS.) oficiu, serviciu, slujbă. (~ religioasă.)