opțiuni
  • info

11 definiții pentru certăreț

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CERTĂREȚ, -EAȚĂ, certăreți, -e, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place cearta, care caută ceartă; gâlcevitor, arțăgos. – Ceartă + suf. -ăreț.

CERTĂREȚ, -EAȚĂ, certăreți, -e, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place cearta, care caută ceartă; gâlcevitor, arțăgos. – Ceartă + suf. -ăreț.

certăreț, ~eață [At: POLIZU / V: (înv) ~tar~ / Pl: ~i, ~e / E: ceartă + -ăreț] 1 a Căruia îi place cearta. 2 smf Persoană care se ceartă des.

CERTĂREȚ, -EAȚĂ, certăreți, -e, adj. Căruia îi place cearta, care caută ceartă; gîlcevitor, arțăgos. Bunica era măruntă la trup, harnică, dar certăreață. PAS, Z. I 26.

CERTĂREȚ, -EAȚĂ, certăreți, -e, adj. Căruia îi place cearta, care caută ceartă; gîlcevitor. – Din certa + suf. -ăreț.

CERTĂREȚ ~eață (~eți, ~ețe) și substantival Care caută ceartă; căruia îi place cearta; gâlcevitor; arțăgos; scandalagiu; buclucaș. /ceartă + suf. ~ăreț

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

certăreț adj. m., pl. certăreți; f. certăreață, pl. certărețe

certăreț adj. m., pl. certăreți; f. certăreață, pl. certărețe

certăreț adj. m., pl. certăreți; f. sg. certăreață, pl. certărețe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CERTĂREȚ adj., s. arțăgos, gâlcevitor, scandalagiu, (rar) vociferant, (înv. și pop.) zavragiu, (pop. și fam.) țâfnos, zurbagiu, (pop.) pricinaș, rânzos, (înv. și reg.) sfadnic, sfădalnic, sfădicios, (reg.) arțăgaș, gâlcevos, potcaș, scandalos, sfădăioș, sfădăreț, sfădăuș, (Mold. și Bucov.) cârciogar, (Transilv.) porav, (prin Olt.) pricinelnic, (prin Olt. și Ban.) pricinos, (înv.) pricelnic, pricios, pricitor, sfădaci, sfăditor, (fig.) clonțos, colțos, țăndăros. (Om ~.)

CERTĂREȚ adj., s. arțăgos, gîlcevitor, scandalagiu, (rar) vociferant, (înv. și pop.) zavragiu, (pop. și fam.) țîfnos, zurbagiu, (pop.) pricinaș, rînzos, (înv. și reg.) sfadnic, sfădalnic, sfădicios, (reg.) arțăgaș, gîlcevos, potcaș, scandalos, sfădăios, sfădăreț, sfădăuș, (Mold. și Bucov.) cîrciogar, (Transilv.) porav, (prin Olt.) pricinelnic, (prin Olt. și Ban.) pricinos, (înv.) pricelnic, pricios, pricitor, sfădaci, sfăditor, (fig.) clonțos, colțos, țăndăros. (Om ~.)

CERTĂREAȚĂ s. scandalagioaică, (înv. și pop.) zavragioaică.

Intrare: certăreț
certăreț adjectiv
adjectiv (A18)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • certăreț
  • certărețul
  • certărețu‑
  • certăreață
  • certăreața
plural
  • certăreți
  • certăreții
  • certărețe
  • certărețele
genitiv-dativ singular
  • certăreț
  • certărețului
  • certărețe
  • certăreței
plural
  • certăreți
  • certăreților
  • certărețe
  • certărețelor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

certăreț, certăreațăadjectiv

  • 1. adesea substantivat Căruia îi place cearta, care caută ceartă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: arțăgos gâlcevitor
    • format_quote Bunica era măruntă la trup, harnică, dar certăreață. PAS, Z. I 26. DLRLC
etimologie:
  • Ceartă + -ăreț. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.