chiar, ~ă [At: VARLAAM, C. 37 / V: ~ră, cher / Pl: ~i, ~e / E: ml clarus] 1 a (Înv) Clar. 2 a (Înv) Curat. 3 a Luminat. 4 a (Înv) Sincer. 5 (Înv; îlav) Din ~ senin Pe neașteptate. 6 a (Înv) Senin. 7-8 a, av (Înv) Pe înțeles Si: lămurit, precis. 9 av (Înv) Pozitiv. 10 av (Înv) Aievea. 11 av În realitate. 12 av Într-adevăr. 13 av Exact. 14 av Tocmai 15 av Însuși. 16 av Până și. 17 av (Precedat de „nici”) Măcar. 18 av (Urmat de o concesivă introdusă prin „dacă” sau „de”) Și în cazul. 19 av Încă. 20 av Deja.

CHIAR², -Ă, chiar, -e, adj. (Frecvent în textele vechi, reluat uneori de scriitori mai noi, în scopuri stilistice) Clar, limpede, lămurit. Nu vedeți ce-nțelepciune e-n făptura voastră chiară? EMINESCU, O. I 48. Țiganul, care n-auzisă Niceodată răsunare chiară Ca aceasta, stete cu gura închisă. BUDAI-DELEANU, Ț. 180. ◊ (Astăzi în expr.) Din chiar senin = pe neașteptate, fără nici un motiv. Din chiar senin mi-a crescut mie un corn. RETEGANUL, P. II 79. ◊ (Adverbial) Ce pagubă că nu-mi spusă... mai chiar și mai curat. BUDAI-DELEANU, Ț. 330.

CHIAR², -Ă, chiari, -e, adj. (Înv.) Clar, limpede, lămurit. ◊ (Azi în expr.) Din chiar senin = pe neașteptate. – Lat. clarus.

CHIAR² ~ă (~i, ~e) înv. (despre apă, lumină etc.) Care este lipsit de impurități; limpede; străveziu. /<lat. clarus

chioară af vz chiar

chiar² (înv.) adj. m., pl. chiari; f. chiară, pl. chiare

chiar¹ (înv.) adj. m., pl. chiari; f. chiară, pl. chiare

chiar adj. m., pl. chiari; f. sg. chiară, pl. chiare

chiar.

CHIAR adj. v. clar, cristalin, curat, deslușit, distinct, evident, lămurit, limpede, precis, pur, transparent.

chiar adj. v. CLAR. CRISTALIN. CURAT. DESLUȘIT. DISTINCT. EVIDENT. LĂMURIT. LIMPEDE. PRECIS. PUR. TRANSPARENT.

chiar adv., adj. – 1. (Înv.) Clar, pur, curat. – 2. Clar, evident. – 3. Exact, tocmai, întocmai. – 4. Realmente, efectiv, într-adevăr. – 5. Însuși, singur, nu altcineva. – 6. Pînă și, încă și. – Istr. kl’or. Lat. clarus, claro (Pușcariu 356; Candrea-Dens., 334; REW 1963; DAR), cf. it. chiaro, prov. clar, fr. clair, sp., port. claro, în sp. cu același uz adv. Uzul adj., este frecvent și comun în textele vechi; s-a păstrat în cîteva expresii, din chiar senin, sau apă chioară (în loc de apă chiară): îndepărtîndu-se de sensul curent, cuvîntul a fost confundat cu chior „cu un singur ochi”, ceea ce, pe lîngă alterarea fonetică, a modificat și sensul, astfel încît astăzi apă chioară înseamnă „zeamă lungă” sau „poșircă” (totuși, după P. Tănase, RLR, LXX, 41-5, este vorba de chior „cu un singur ochi”; și, după Buescu, RPF, II, 337, de un cuvînt diferit, în legătură cu sp. chirla, port. chilra). Pentru semantismul lui chiar, adv., cf. it. (ep)pur(e), lat. pure, germ. rein, și uzul adv. al lui curat (Șeineanu, Semasiol., 182). – Din rom. provine rut. tjar (Candrea, Elemente, 407).