chihăi² [At: CREANGĂ, A. 81/1 / V: cheh~ / Pzi: ~esc / E: fo cf chihăi, chehe, chicoti] 1 vi A tuși sec, încontinuu, din cauza unei boli de plămâni. 2 vt A plictisi pe cineva, insistând cu vorba pe lângă el.

chihăi¹ vi [At: DDRF / V: ~icăi, ~hui / Pzi: ~esc / E: chicot] A chicoti.

CHIHĂI (-ăesc) vb. intr. Mold. 🩺 A tuși (cu o tuse seacă) (RV.-CRG.).

CHIHĂI, chihăiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A plictisi pe cineva insistând cu vorba pe lângă el. 2. Intranz. A tuși sec. – Formație onomatopeică.

chihăi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chihăiesc, imperf. 3 sg. chihăia; conj. prez. 3 sg. și pl. chihăiască

chihăi (-ăesc, -it), vb. – 1. A tuși. – 2. A importuna, a deranja. Creație expresivă, cf. chicoti; se întîlnește cu alte creații spontane de același tip, cum sînt: chifui, vb. (a bombăni); chifti, vb. (a rîde); hihăi, vb. (a hohoti) etc. Sensul 2 pare a fi suferit influența lui cehăi. – Der. chihăitură, s. f. (atac de tuse).

CHIHĂI vb. v. agasa, enerva, indispune, irita, necăji, plictisi, sâcâi, supăra.