cicărâc sn [At: SANDU-ALDEA, D. N. 161 / V: cicaric, cicarig, ~rag, ~răg, ~ric, ~rig, cicârig, cicârâc, cicârâg, cichirig sn / Pl: ~âce / E: tc çykryk, bg чекрьк] (Înv) 1 Vârtelniță. 2 Parte a morii.

ceacărie sf vz cicărâc

ceacâr² sn vz cicărâc

ceacâreu sn vz cicărâc

ceacârg sn vz cicărâc

cecărcă sf vz cicărâc

cecric^[1] sn vz cicărâc

cicaric sn vz cicărâc

cicarig sn vz cicărâc corectat(ă)

cicărag sn vz cicărâc

cicărăg sn vz cicărâc

cicăric sn vz cicărâc

cicărig sn vz cicărâc

cicârâc sn vz cicărâc

cicârâg sn vz cicărâc

cicârig sn vz cicărâc

cichirig sn vz cicărâc

cicric sn vz cicărâc

cicrig sn vz cicărâc

ciocârc sn vz cicărâc

CICÎRÎG, cicîrîge, s. n. (Popular) Instrument care servește la depănat pe mosoare sau pe țevi sculurile așezate pe vîrtelniță. Stam acasă și făceam mamei țevi la cicîrîg. SANDU-ALDEA, D. N. 161.

CICÎRÎG, cicîrîge, s. n. (Pop.) Instrument care servește la depănarea pe mosoare sau pe țevi a sculelor așezate pe vîrtelniță. – Tc. çikirik.

CICÂRÂC ~ce n. pop. 1) Unealtă casnică de depănat firele pe țeavă (pentru războiul de țesut); sucală; rodan. 2) Dispozitiv, alcătuit dintr-un val cu mâner, cu care se scoate apă din fântână. /<turc. çikrik

cicaric (cicric) n. Mold. depănătoare. [Turc. ČYKRYK].

cicric n. Mold. V. cicaric.

cicîrél, cicîríc, -ig și -îc, V. cicric.

cicríc, cicîríc și cicîrîc (Mold. ș. a.) și ceacrîc (Munt. vest) n., pl. e saŭ urĭ (turc. čykryk, a. î.). O mașină de lemn c’o roată orizontală care servește la înfășurat sculurile care se desfășoară de pe vîrtelniță. Și cicîríg (Br.) și cicîrél (Dor.) și rodan (Munt. vest) și roată (Munt. est). V. sucală.

cicîrîg s. v. RODAN. SUCALĂ.