cicăli [At: COSTINESCU / V: cecă~, -căi, cigăli, ciuguli / Pzi: ~lesc, (rar) cicăl / E: nct] 1 vt A face cuiva reproșuri repetate pentru fapte mărunte. 2 vt A certa pe cineva. 3 vi A stărui într-un mod supărător pe lângă cineva. 4 vi A flecări.

CICĂLI, cicălesc, vb. IV. Tranz. A certa mereu (pe cineva), a-i face (cuiva) reproșuri, de obicei fără motive serioase, pentru fapte de nimic; a sta într-una cu gura (pe cineva), a bate la cap, a șicana, a plictisi cu observații dese, cu rugăminți. Îl cicălea și-l împungea muierea în toate silele anului, și în cele lucrătoare și în sărbători. SADOVEANU, M. C. 7. Gheorghe nu-l mai cicălea. Se obișnuise cu toanele amicului său. VLAHUȚĂ, O.A. 119. Cînd îi ciomăgea, cînd îi cicălea. ISPIRESCU, L. 333. ◊ Refl. reciproc. Fig.Două păsărele Stau pe rămurele: Mierla prin stufiș, Sturzu-n cărpiniș Și se cicălesc Și mi se sfădesc. TEODORESCU, P. I. 453.

A CICĂLI ~esc tranz. A deranja mereu cerând și reproșând diferite lucruri; a bate la cap; a morocăni; a bârâi; a sâcâi. /Din cicală

cicălì v. a certa neîncetat, a mustra într’una, a nu da pace.

cecăli v vz cicăli

cicăi v vz cicăli

cigăli v vz cicăli

cicălésc v. tr. (sîrb. čakaljati, a flecări, d. it. cicalare, a flecări. V. cicală). Mustru continuŭ, bat capu cu observațiunile. V. cĭorovăĭesc.

cicăli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cicălesc, 3 sg. cicălește, imperf. 1 cicăleam; conj. prez. 1 sg. să cicălesc, 3 să cicălească

cicăli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cicălesc, imperf. 3 sg. cicălea; conj. prez. 3 să cicălească

cicăli vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cicălesc, imperf. 3 sg. cicălea; conj. prez. 3 sg. și pl. cicălească

cicălesc, -leam 1 imp.

CICĂLI vb. a bodogăni, a dăscăli, a plictisi, a sâcâi, (pop. și fam.) a boscorodi, (pop.) a dondăni, a prociti, a sucăli, (reg.) a ciocmăni, a morcoti, a tocăni, a tolocăni, (Mold.) a cihăi, (Transilv. și Bucov.) a cincăi, (Mold. și Bucov.) a moronci, (fam.) a bârâi, a bâzâi, a bombăni, a socri, (fig.) a ciocăni, a cârâi, a pisa, a pisălogi, a toca. (Nu-l mai ~ atâta!)

CICĂLI vb. a bodogăni, a dăscăli, a plictisi, a sîcîi, (pop. și fam.) a boscorodi, (pop.) a dondăni, a prociti, a sucăli, (reg.) a ciocmăni, a morcoti, a tocăni, a tolocăni, (Mold.) a cihăi, (Transilv. și Bucov.) a cincăi, (Mold. și Bucov.) a moronci, (fam.) a bîrîi, a bîzîi, a bombăni, a socri, (fig.) a ciocăni, a cîrîi, a pisa, a pisălogi, a toca. (Nu-l mai ~ atîta!)

cicăli, cicălesc, v.t. A certa mereu pe cineva, a mustra, a nu da pace cuiva. – Et. nec. (MDA); din srb. čakaljati „a flecări” (Scriban).

cicăli, cicălesc, vb. tranz. – A certa mereu pe cineva, a mustra, a nu da pace cuiva. – Et. nec. (DEX, MDA); din srb. čakaljati „a flecări” < it. cicalare „a flecări” (Scriban).

A CICĂLI a cârăi, a fute la cap / la icre, a homoti de cap, a-i pune (cuiva) mintea pe bigudiuri, a regula la creier, a socri, a sucăli.