cimilitură sf [At: DOSOFTEI, PS. 256 / V: cinghil~, cinil~, ciumel~, cium~, sânil~ / Pl: ~ri / E: cimili + -itură] (Pfm) 1 Ghicitoare. 2 Joc de cuvinte. 3 Enigmă. 4 Interpretare.

CIMILITURĂ, cimilituri, s. f. Ghicitoare, la să te vedem dacă mi-i gîci tu cimilitura aceasta: Lată peste lată; peste lată – îmbujorată. CREANGĂ, O. 186. Dar intr-astă băutură Este ș-o cimilitură, Și cimilitura mea Zice, zău, mîndruț-așa... JARNÍK-BÎRSEANU, D. 517.

CIMILITURĂ ~i f. pop. Creație populară, uneori în versuri, cu caracter alegoric și metaforic, care cere identificarea unui obiect sau a unei ființe; ghicitoare. /a cimili + suf. ~tură

CIMILITURĂ s. f. (Mold .) Ghicitoare, șaradă. Din rostul mieu voi scoate pilde si ciumilituri. DOSOFTEI, PS. Multe cuvinte și tîlcuri filosofești și cimilituri. E 1779, 10^v; cf. DOSOFTEI, VS; NCL I, 19. Variante: ciumilitură (DOSOFTEI. PS; DOSOFTEI, VS). Etimologie: cimili + suf. -tură. Cf. gîcitoare, gîcitură.

cimilitură f. ghicitoare. [V. cimel- cimel!].

cimilitúră și cinilitúră f., pl. ĭ (d. un verb *a cineli, din cinel 2). Est. Ghicitoare, enigmă. – Și cĭum-.

cinghilitură sf vz cimilitură

cinilitură sf vz cimilitură

ciumelitură sf vz cimilitură

ciumilitură sf vz cimilitură

CIUMILITURĂ s.f. v. cimilitură.

cinilitúră, V. cimilitură.

cĭumilitúră, V. cimilitură.

cimilitură (pop.) s. f., g.-d. art. cimiliturii; pl. cimilituri

cimilitură (pop.) s. f., g.-d. art. cimiliturii; pl. cimilituri

cimilitură s. f., g.-d. art. cimiliturii; pl. cimilituri

cimilitură

cimilitură, -ri.

CIMILITURĂ s. v. ghicitoare, proverb, vorbă bătrânească, zicală, zicătoare.

cimilitură s. v. GHICITOARE. PROVERB. VORBĂ BĂTRÎNEASCĂ. ZICALĂ. ZICĂTOARE.

cimilitură, s.f. v. ciumilitură („ghicitoare”).

cimilitură, s.f. – v. ciumilitură („ghicitoare”).

cimilitură (ghicitoare) (din vb. cimili + suf. -(i)tură), aplicație a alegoriei ca figură de compoziție (P): „Mama naște fata Și fata pe mamă.” (Apa și gheața; → A. Gorovei) Cf. germ.: „Eine Mutter hat mich geboren; bald wird sie von mir neugeboren.” (Wasser – Eiswasser; → K., p. 332) Uneori, c. se poate construi și dintr-o metaforă dublă, folosită descriptiv (ceea ce-o face mai greu de dezlegat): „Două jumătăți de blid Într-o margine de crâng.” (Urechile; → A. Gorovei)

CIMILITURĂ (origine necunoscută) Denumirea de cimilitură este derivată, după unii cercetători, din formula introductivă cimel-cimel, folosită în cimilituri, formulă inițială, sinonimă celei obișnuite în ghicitori, (Ghici, ghicitoarea mea!). Cimilitura apare și ca o formă compozițională a alegoriei. Ex. Cimilică Mititică Nici de vodă nu-i e frică. (Scînteia) Cimiliga prin tufiș Țușt din iarbă-n aluniș. (Iepurele) (ARTUR GOROVEI, Cimiliturile românilor)

ciumilitúră, ciumilituri, (cimilitură), s.f. (reg.) Ghicitoare: „Apoi ciumiliturile astea noi le spunem atunci când desfăcăm cucuruzi toamna” (Papahagi, 1925: 327). – Din ciumil + suf. -itură (MDA).