CIOCHIE, ciochii, s. f. Unealtă de dogărie care servește la fixarea cercurilor pe butoaie. [Acc. și: ciochie] – Din magh. csáklya.

ciochie¹ sf [At: DA / V: ~cheie / Pl: ~ii / E: bg чекия „briceag”, cf coacă, ciochină] 1 (Reg) Unealtă de dogărie cu care se fixează cercurile pe butoaie. 2 (Reg) Parte a căruței. 3 (Olt; lpl) Colțurile ridicate ale scaunului dinapoi al căruței. 4 (Reg) Parte a plugului. 5 (Înv) Caraftele vatalelor. 6 (Reg) Partea dinainte și dinapoi a unei șei țărănești. 7 Bucată de miel sau de oaie care se frige pe frigarea de ciochie.

* CIOCHIE sf. 🔧 1 Unealtă a dogarilor care lovită cu un ciocan, împinge cercurile buților mai jos (🖼 1191) ¶ 2 Colțul din dreapta sau din stînga scaunului dinapoi la căruță ¶ 3 Capătul de sus al cleștelui de la scaunul de doage, numit și „cap”, „căpățînă”, „clobanț”, „cioc” sau „broască”, [srb. čaklja, ung. csáklya].

CIOCHIE, ciochii, s. f. Unealtă de dogărie care servește la fixarea cercurilor pe butoaie. – Din magh. csáklya.

ciochie f. 1. unealtă de dogar în care se bate cu maiul, ca să se așeze cercurile pe vase; 2. pl. caraftele vatalelor. [Cf. cioacă].

cĭochíe f. (var. din cĭoacă 2). Un fel de cĭocan (numit și păpușă) cu șanț la vîrf și care, lovit cu alt cĭocan, servește la bătut cercurile butoaĭelor. V. ceacîĭe.

cehie sf vz ciochie

ciocheie sf vz ciochie

ciochie (reg.) s. f., art. ciochia, g.-d. art. ciochiei; pl. ciochii, art. ciochiile (desp. -chi-i-)

ciochie s. f., art. ciochia, g.-d. art. ciochiei; pl. ciochii, art. ciochiile

ciochie s. f., art. ciochia, g.-d. art. ciochiei; pl. ciochii, art. ciochiile

ciochie, ciochii s. f. (intl.) trădare, vânzare.

CIOCHIE s. (TEHN.) 1. bașchie, (reg.) bățic, păpușă. (Cu ~ dogarul bate cercul la butoaie.) 2. beschie, joagăr. (Cu ~ se taie buștenii.)

CIOCHIE s. v. cap, căpățână, cioc.

CIOCHIE s. (TEHN.) l. bașchie, (reg.) bățic, păpușă. (Cu ~ dogarul bate cercul la butoaie.) 2. beșchie, joagăr. (Cu ~ se taie buștenii.)

ciochie s. v. CAP. CĂPĂȚÎNĂ. CIOC.