ciondăni [At: LB / V: ~dră~, ~ntă~ / Pzi: ~nesc / E: pbl săs schänden] (Fam) 1-2 vtr A (se) certa pentru nimicuri. 3-4 vtr A (se) ironiza. 5 vt A certa pe cineva în mod repetat sau insistent.

CIONDĂNI, ciondănesc, vb. IV. Refl. reciproc. A se certa (pentru nimicuri, fără a-și spune vorbe grele), a se împunge cu vorba; a se ciorovăi. În fața judecătorului se ciondănesc, zbiară, se amenință. STANCU, D. 258. Moșnegii s-au ciondănit cît s-au mai ciondănit și, cît erau ei de îngrijiți, despre ziuă au adormit. CREANGĂ, P. 85. ♦ Tranz. A certa (pe cineva) repetat sau insistent; a mustra, a ocărî. Ce mă tot ciondănește degeaba?... Ba că grăiesc prea mult; ba că nu stau locului!... doar nu-s par, să șed înfiptă. ALECSANDRI, T. 188.

A SE CIONDĂNI mă ~esc intranz. fam. A se certa ușor (pentru lucruri mărunte); a se ciorovăi; a se clănțăni. /cf. săs. schänden

ciondănì v, Mold. a (se) certa pentru nimicuri: ce tot mă ciondănește de geaba? AL. [V. cioandă].

ciondrăni v vz ciondăni

ciontăni v vz ciondăni

cĭondănésc (mă) v. refl. (var. din bondănesc. Cp. cu ung. csángatni, a trage clopotele, csöngeni-böngeni, a clămpăni, și civódni, a se certa). Trans. Mold. Mă cert, mă sfădesc cu glas tare: aŭ să se dea pe brazdă orĭ-cît s’ar maĭ cĭondăni (Rebr. 257). – Și cĭondr-, ĭar în Bas. cĭold-. În vest și cĭondăĭesc. V. cĭorovăĭesc și împilduĭesc.

ciondăni (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciondănesc, 3 sg. ciondănește, imperf. 1 ciondăneam; conj. prez. 1 sg. să ciondănesc, 3 să ciondănească

ciondăni (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciondănesc, imperf. 3 sg. ciondănea; conj. prez. 3 să ciondănească

ciondăni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciondănesc, imperf. 3 sg. ciondănea; conj. prez. 3 sg. și pl. ciondănească

CIONDĂNI vb. v. ciorovăi.

CIONDĂNI vb. a se ciorovăi, (reg.) a se vergela, (Mold.) a se ciorti, (fam.) a se cîrîi, a se clănțăni. (Se ~ și se împacă imediat.)

ciondăni (-nesc, it), vb. – 1. A bombăni, a bodogăni. – 2. A certa, a dojeni. – Var. ciondrăni. Creație expresivă ca dondăni, bombăni. După Cihac, II, 490, din mag. civódni; însă fonetismul este dificil. DAR propune săs. schäden „a certa”, care nu pare mai convingător (cf. Drăganu, Dacor., III, 1089). Der. cioandră (var. cioandă), s. f. (dispută, ceartă), pentru a cărui terminație cf. buleandră, fleandură; hoandră; ciondăneală, s. f. (ceartă); ciondănit, s. n. (ceartă).

ciondăni, v.r. v. ciondrăni.

ciondrăni, ciondrănesc, (ciondăni, ciontrăni), v.r. (reg.) A se certa, a se lua la harță, a discuta în contradictoriu: „Și ia, tăt așe ne-am ciondănit din cauza oilor” (Bilțiu, 2007: 409). – Comp. cu magh. csángatni „a trage clopotele”, civódni „a se certa” (Scriban); posibil din săs. schänden (MDA).

ciondrăni, ciondrănesc, (ciondăni, ciontrăni), vb. refl. – (reg.) A se certa, a se lua la harță, a discuta în contradictoriu. – Comp. cu magh. csángatni „a trage clopotele”, civódni „a se certa” (Scriban, 1939); posibil din săs. schänden (MDA).

ciondăni, ciondănesc v. r. a se certa cu cineva pentru probleme minore, fără a-și spune cuvinte grele