CIUMĂFAIE, ciumăfăi, s. f. Plantă erbacee medicinală foarte toxică, cu flori albe și cu semințe negre închise într-o capsulă cu țepi moi; laur (Datura stramonium). [Var.: ciumăfai s. n.] – Cf. magh. csudafa.

ciumăfaie sf [At: CALENDARIU (1844), 69 / V: (reg) cimanhaie, cimofaie, ~mafain sm, ~mafoi sm, ~mahar sm, ~mahariu sn, ~maică, ~ai sm, ~foi sm, ~foie sm, ~ăhaie, ciumf~, ~mifoaie, ~migoaie, ~mofai sm, ~muhai sm, ~muhoaică / E: mg csudafa] 1 (Reg; șîs ~a cucului) Plantă erbacee medicinală din familia solanaceelor originară din Orient, foarte toxică și cu miros grețos, cu flori albe, solitare, cu fructul capsulă cu țepi moi, cu semințe negre încapsulate Si: (reg) arici, bolândariță, bolândeață, bolânzar, bolundare, bolundă, buruiană, ciuma (10) fetei, ciumar (1), ciumare² (1), ciumerniță², ciumoaică¹, corcuță, cornuță, durducau, laur, laur porcesc, măr spinos, mărul porcului, măselar, mătrăgună, nebunariță, nebună, nebuneală, papuc, pleoască, pocnitoare, porc¹, porculeț, purcel, sarsalam, tătură, turbare, turbare cornută, turbăciunea câinelui, turbărie, vorba dracului (Datura stramonium). 2 (Bot; reg) Dafin (Laurus nobilis). 3 (Înv) Țigarete antiastmatice din frunze de ciumăfaie (1). modificată

CIUMĂFAIE, ciumăfaie, s. f. Plantă erbacee medicinală foarte toxică, cu flori albe și cu semințe negre închise într-o capsulă cu țepi moi; laur (Datura stramonium). [Var.: ciumăfai s. n.] – Cf. magh. csudafa.

CIUMĂFAIE s. f. Plantă erbacee otrăvitoare, cu flori mari, albe, cu semințe negre închise într-o capsulă cu țepi moi; frunzele și semințele au proprietăți calmante și sînt întrebuințate în medicină (Datura stramonium); laur.

CIUMĂFAIE ~ăi f. Plantă erbacee medicinală, foarte toxică, cu tulpina înaltă și ramificată, cu flori albe și frunze ovale, cu fructul capsulă, care se termină la vârf cu un ghimpe; laur. [Sil. -fa-ie] /cf. ung. csudafa

cĭumăfáĭe f., pl. ăĭ (ung. csuda-fa, și csoda-fa, nume de plante). Trans. Mold. Datură. – Și cĭomofaĭ (Mold.) și (pin etim. pop.) cĭuma feteĭ.

cimofaie sf vz ciumăfaie

ciomofai sm vz ciumăfaie

ciomofaie sf vz ciumăfaie

ciumafain sm vz ciumăfaie

ciumafoi sm vz ciumăfaie

ciumahar sm vz ciumăfaie

ciumahariu sn vz ciumăfaie

ciumaică¹ sf vz ciumăfaie

ciumăfai sm vz ciumăfaie

ciumăfoi sm vz ciumăfaie

ciumăfoie sf vz ciumăfaie

ciumăhaie sf vz ciumăfaie

ciumfaie sf vz ciumăfaie

ciumifoaie sf vz cumăfoaie

ciumigoie sf vz ciumăfaie

ciumofai sm vz ciumăfaie

ciumofaie sf vz ciumăfaie

ciumuhai sm vz ciumăfaie

ciumuhoaică sf vz ciumăfaie

ciomofaiu m. Mold. V. ciumăfaie: rachiu amestecat cu vitriol și cu ciomofaiu AL.

ciumăfae (ciuma fetei) f. Mold. Tr. Bot. laur. [Origină necunoscută].

cĭomofáĭ, V. cĭumăfaĭe.

ciumăfaie s. f., art. ciumăfaia, g.-d. art. ciumăfăii; pl. ciumăfăi

ciumăfaie s. f., art. ciumăfaia, g.-d. art. ciumăfăii; pl. ciumăfăi

ciumăfaie s. f., art. ciumăfaia, g.-d. art. ciumăfăii; pl. ciumăfăi

CIUMĂFAIE s. (BOT.; Datura stramonium) laur, (înv. și reg.) măslag, (reg.) bolândariță, bolânzeală, borciu, cornută, faie, măselar, nebuneală, tătulă, turbare, boii-pruncilor, ciuma-fetei, măr-ghimpos, mărul-porcului.

CIUMĂFAIE s. (BOT.; Datura stramonium) laur, (înv. si reg.) măslag, (reg.) bolîndariță, bolînzeală, borciu, cornută, faie, măselar, nebuneală, tătulă, turbare, boii-pruncilor, ciuma-fetei, măr-ghimpos, mărul-porcului.

ciumăfáie, (ciumafău, ciumăhaie), s.f. (reg.) Tăciune de porumb. ■ În satele de pe valea Marei se folosește ciumăfaie; în nord și pe Vișeu, ciumă; pe Iza, ciumăhaie; în paralel circulă sin. tăciune (ALRRM, 1973: 811). – Din ciumă (vezi sensul 3) sau dublet a lui ciumăfaie „plantă erbacee toxică; laur”.

ciumăfaie, (ciumafău, ciumăhaie), s.f. – (reg.) Tăciune de porumb; în satele de pe valea Marei se folosește ciumăfaie; în nord și pe Vișeu, ciumă; pe Iza, ciumăhaie; în paralel circulă și taciune sau tăciune (ALRRM, 1973: 811). – Din ciumă (vezi sensul 3) sau dublet al^[1] lui ciumăfaie „plantă erbacee toxică; laur” (< magh. csuda-fa). corectat(ă)

ciumăfaie, s.f. – Tăciune de porumb; în satele de pe valea Marei se folosește ciumăfaie; în nord și pe Vișeu, ciumă; pe Iza, ciumăhaie; în paralel circulă și taciune sau tăciune (ALR 1973: 811). – Din ciumă + -faie.

CIUMĂFÁIE s. f. Plantă anuală medicinală, foarte toxică, din familia solanaceelor, cu frunze ovate, inegal dințate, cu flori albe și fructe spinoase; laur (3) (Datura stramonium).

DATURA L., CIUMĂFAIE, DATURA, LAUR, fam. Solanaceae. Gen originar din America de S și India răsăriteană, cca 25 specii, erbacee sau arborescente (cu ramuri: semilemnoase), anuale sau perene, cultivate în cîmp sau seră. Frunze mari, caduce, pețiolate, ovate, sinuate și inegal dințate, otrăvitoare. Flori albe și roșii, lungi, infundibuliforme, pendente, foarte mirositoare. înflorește vara-toamna, iar unele specii în tot cursul iernii. Plantă cca 0,30-5 m înălțime.