cloacă¹ sf [At: STAMATI, D. / P: cloa~ / Pl: ~ace / E: lat cloaca, fr cloaque] 1 Canal subteran în care se adună murdăriile dintr-un oraș. 2 (Afg) Băltoacă murdară și rău mirositoare. 3 (Pgn) Loc plin de murdării și foarte rău mirositor. 4 Cavitate în corpul batracienilor, reptilelor și păsărilor, în care se deschid tubul digestiv, conductele genitale și urinare. corectat(ă)

CLOACĂ, cloace, s. f. 1. Canal subteran în care se adună murdăriile dintr-un oraș; hazna; p. ext. băltoacă murdară și rău mirositoare. Cînd, totuși, o rază Răzbea să cază Pe otrăvicioasele băltoace. Duhori de cloace Se înălțau ucigașe. TOMA, C. V. 227. ◊ Fig. Regimurile burgheze se bălăceau într-o cloacă morală respingătoare. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 178, 8/1. 2. Orificiu excretor comun pentru intestine și organele urogenitale la păsări și la reptile. – Pronunțat: cloa-că.

CLOACĂ s.f. 1. Canal subteran destinat a primi murdăriile dintr-un oraș. 2. Masă de apă murdară și fetidă. ♦ (Fig.) Loc rău famat, mediu imoral. 3. Orificiu comun al căilor urinare, intestinale și genitale la batracieni, reptile, păsări și la unele mamifere. [Pron. cloa-că. / < fr. cloaque].

CLOACĂ s. f. 1. canal subteran destinat a primi murdăriile dintr-un oraș. 2. masă de apă murdară și fetidă. ◊ (fig.) loc rău famat, mediu imoral. 3. orificiu comun al căilor urinare, intestinale și genitale la batracieni, reptile, păsări și la unele mamifere. (< fr. cloaque, lat. cloaca)

CLOACĂ ~ce f. 1) Galerie subterană unde se varsă murdăriile dintr-un oraș. 2) Masă de apă murdară și fetidă. 3) fig. Mediu social vicios; mocirlă. 4) fig. Loc cu reputație proastă. 5) (la amfibii, reptile, păsări etc.) Orificiu comun al canalelor urinare și genitale. [G.-D. cloacei; Sil. cloa-că] /<fr. cloaque, lat. cloaca

cloacă f. 1. canal sub pământ pentru scurgerea murdăriilor; 2. loc necurat și nesănătos.

*cloácă (oa 2 silabe) f., pl. e (lat. cloaca). Mare canal de scurgere a necurățeniilor. Intestinu gros la păsărĭ. Fig. Loc infect: această societate e o cloacă.

cloacă s. f., g.-d. art. cloacei; pl. cloace

cloacă s. f., g.-d. art. cloacei; pl. cloace

cloacă s. f., g.-d. art. cloacei; pl. cloace

cloacă (2 sil.), pl. cloace

CLOACĂ s. v. hazna.

CLOACĂ s. hazna. (~ a unui oraș.)

CLOACA MAXIMA, principal canal de scurgere în Roma antică, construit în epoca regalității și restaurat sub August. Aflat la 5-6 m sub nivelul orașului, de formă semicirculară și placat cu tuf vulcanic, există și astăzi.