clătinare sf [At: PSALT. 84/33 / V: (înv) clet~ / Pl: ~nări / E: clătina] 1 Mișcare. Mișcare lină într-o parte și într-alta. 3 (Șfg) Șovăire. 4 Împleticire (de slăbiciune, beție etc.). 5 Scuturare puternică. 6 Situație nesigură (sau critică).

CLĂTINARE, clătinări, s. f. Acțiunea de a (se) clătina. Ochii albaștri îi rîdeau sub clătinarea leneșă a genelor. CAMILAR, TEM. 73. Fetița lui Vartolomeu Diaconii pășea cu ochii încruntați la clătinările ceștilor, cu limba scoasă printre dinți de încordare. C. PETRESCU, A, 285.

clătinare f. fapta de a clătina și rezultatul ei.

cletinare sf vz clătinare

clătinare s. f., g.-d. art. clătinării; pl. clătinări

clătinare s. f., g.-d. art. clătinării; pl. clătinări

clătinare s. f., g.-d. art. clătinării; pl. clătinări

CLĂTINARE s. 1. v. balansare. 2. v. bălăbănire. 3. v. cutremurătură. 4. v. hurducătură. 5. v. clintire. 6. mișcare. (~ frunzelor.)

CLĂTINARE s. 1. balans, balansare, legănare, oscilare, oscilație, pendulare. (~ limbii unei pendule.) 2. bălăbănire, legănare. (~ picioarelor.) 3. clătinat, clătinătură, cutremurare, cutremurat, cutremurătură, scuturare, scuturat, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat, zdruncinătură, zgîlțîială, zgîlțîire, zgîlțîit, zgîlțîitură, zguduială, zguduire, zguduit, zguduitură. (La seism s-a simțit o ~ puternică.) 4. clătinat, clătinătură, hurducare, hurducat, hurducătură, scuturare, scuturat, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat, zdruncinătură, zgîlțîială, zgîlțîire, zgîlțîit, zgîlțîitură, zguduială, zguduire, zguduit, zguduitură, (pop.) zdruncin. (~ unei căruțe, pe un drum cu hîrtoape.) 5. clintire, deplasare, mișcare, mutare, urnire, (înv. și reg.) clătire. (~ unui bolovan de la locul lui.) 6. mișcare. (~ frunzelor.)