clătinătură sf [At: CARAGIALE, M. 296 / V: (înv) clet~ / Pl: ~ri / E: clătina + -tură] (Înv) 1-5 Clătinare (1-5).

CLĂTINĂTURĂ, clătinaturi, s. f. Mișcare șovăitoare. Doi răniți trec rezemați, cu clătinături stranii. C. PETRESCU, Î. II 35. Văzind frații lui clătinătura lanțului, au știut acuma că Sucnă-Murgă nu este mort. SBIERA, P. 95.- Variantă: (regional) cletinătură (CARAGIALE, O. II 12) s. f.

clătinătură f. mișcare șovăitoare.

clătinătúră f., pl. ĭ. Rezultatu clătinăriĭ, zguduitură: dintr’o singură clătinătură, zidu s’a dărămat.

CLETINĂTURĂ s. f. v. clătinătură.

clătinătură s. f., g.-d. art. clătinăturii; pl. clătinături

clătinătură s. f., g.-d. art. clătinăturii; pl. clătinături

clătinătură s. f., g.-d. art. clătinăturii; pl. clătinături

CLĂTINĂTURĂ s. 1. v. cutremurătură. 2. v. hurducătură. 3. v. zgâlțâitură.

CLĂTINĂTURĂ s. 1. clătinare, clătinat, cutremurare, cutremurat, cutremurătură, scuturare, scuturat, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat, zdruncinătură, zgîlțîială, zgîlțîire, zgîlțîit, zgîlțîitură, zguduială, zguduire, zguduit, zguduitură. (La seism s-a simțit o ~ puternică.) 2. clătinare, clătinat, hurducare, hurducat, hurducătură, scuturare, scuturat, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat, zdruncinătură, zgîlțîială, zgîlțîire, zgîlțîit, zgîlțîitură, zguduială, zguduire, zguduit, zguduitură, (pop.) zdruncin. (~ unei căruțe, pe un drum cu hîrtoape.) 3. scuturătură, zgîlțîială, zgîlțîire, zgîlțîit, zgîlțîitură, (Mold.) zbihuială. (Cu o ~ zdravănă l-a sculat.)