cnut sn [At: NECULCE, ap. LET. II, 359 /8 / V: knut, (Trs) ~ă, knută sf / Pl: ~uri / E: rs кнут] Bici din curele de piele sau funie având la capete alice de plumb.

CNUT, cnuturi, s. n. Un fel de bici făcut dintr-o curea, de piele rotundă sau dintr-o funie, uneori cu mai multe sfîrcuri prevăzute cu plumb la vîrf, servind Ia stimularea animalelor și (în Rusia țaristă) la bătaia oamenilor. Un popor mare a smuls din mîna stăpînilor cnutul și a început să le măsoare spinările cu el. PAS, Z. IV 49. Dar mulți sîngerară, păliră în groaznica luptă, Sub cnut și de boală. TOMA, C. V. 397.

cnut n. 1. curele ferecate cu plumb, cu cari se biciuiește în Rusia; 2. bătaie cu cnutul. [Rus. KNUTŬ].

*cnut n., pl. urĭ (rus. knut, d. vsued. knûtr, germ. knoten, nod). Bicĭ birjăresc. Bicĭ dintr’o curea cu nodurĭ, întrebuințat în închisorile ruseștĭ și înlocuit, supt Neculaĭ I, cu bicĭu numit pletĭ, din treĭ curele împletite, desființat și el oficial la 1863. Fig. Iron. Stăpînirea rusească. V. harapnic și nagaĭcă.

cnută sf vz cnut

cnut s. n., pl. cnuturi

cnut s. n., pl. cnuturi

cnut s. n., pl. cnuturi

CNUT s. (înv.) nagaică. (O lovitură de ~.)

CNUT s. (înv.) nagaică. (O lovitură de ~.)

cnut (cnuturi), s. n. – Bici. – Var. (înv.) cnută. Rus. knut (sec. XVIII).