3 definiții pentru coană-mare
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
CUCOANĂ, cucoane, s. f. (Azi pe cale de dispariție, uneori cu nuanță disprețuitoare; și în forma cocoană, sau familiar, prescurtat, coană) 1. Denumire pentru femeile din clasele dominante, titlu cu care cineva se adresa acestora; doamnă. Da unde-i dus boierul, cucoană? ISPIRESCU, L. 180. Pe drum se întîlnesc ei cu o trăsură fu care era o cucoană. CREANGĂ, P. 329. Noi avem în veacul nostru acel soi ciudat de barzi, Care-ncearcă prin poeme să devie cumularzi, Închinînd ale lor versuri la puternici, la cucoane. EMINESCU, O. I 137. Lenea e cocoană mare, Care n-are de mîncare. PANN, P. V. I 105. 2. Soție a unui reprezentant al claselor exploatatoare. Du-te, mă, la cucoana domnului director. PAS, Z. I 284. Cucoană (mai adesea coană) – mare = denumire pe care o dau subalternii unei femei mai în vîrstă dintr-o familie, de obicei soacră sau mamă, pentru a o deosebi de fiica sau nora ei. 3. (Învechit) Fată tînără dintr-o familie domnitoare de la noi. Astfel se petrecură aici la noi cununiile cocoanelor doamnei Chiajna. ODOBESCU, S. I 137. – Variante: cocoană, coană s. f.
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
coană-mare s. f., art. coana-mare, g.-d. art. coanei-mari
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
*coană-mare s. f., art. coana-mare, g.-d. art. coanei-mari
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
substantiv feminin compus | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
vocativ | singular |
| |
plural | — |
coană-maresubstantiv feminin
- 1. Denumire pe care o dau subalternii unei femei mai în vârstă dintr-o familie, de obicei soacră sau mamă, pentru a o deosebi de fiica sau nora ei. DLRLC