cocârlă [At: LB / Pl: ~le / E: vsl коука „cârlig” cf srb kukara „cârlig la plug”, mg kukora „curbat”] (Pop) 1 sf Parte a unui obiect adusă în formă de cârlig. 2 sf (Spc) Trunchi strâmb de copac. 3 sf (Spc) Pisc de munte strâmb într-o parte. 4 sf (Pex) Lucru cocârjat Si: cujbâ. 5 sf (Fig) Femeie în vârstă, uscată, înaltă și adusă de spate. 6 sf (Mai ales complinit prin „de om”) Om cu nasul coroiat. 7 av (Îlav) Făcut ~ Gârbov. 8 (Îe) A se da de-a ~la A se rostogoli dându-se peste cap pe spate de multe ori, prinzându-se cu mâinile de coapse, într-un joc de întrecere la copii. 9 sf Lemn îndoit în formă de cârjă. 10 sf Încovoietură a unui baston sau a altui obiect de lemn sau de metal Cf cârlig, cață. 11 sf (Spc; la coasă) Bucată scurtă și curbată de lemn, de care se apucă cu mâna dreaptă Si: picior, mănu(n)chi, mâner. 12 sf Parte a plugului fixată în cele două dăltuituri din podul osiei Si: crivea, mână, dreptar, stinghie, lopățică, gârloafă, corlobaie. 13 sf Bucată de fier încovoiată, ce transmite mișcarea roții la ferăstrău Si: coacă, crival(â), vârtej. 14 sfp Legături încovoiate de lemn, care leagă pereții de scânduri și fundul luntrei Si: carbaș, cârjă, chingi, crivace, cujbă. 15 sf Scară la șa. 16 sf Cârlig de tras cărbunii. 17 sf (Pan) Casă mică (și aplecată) Si: bordei, bojdeucă, chichineață. 18 sf Sanie scurtă, solidă pe care se pun trunchiurile groase pentru a fi transportați iarna Si: sănciuc, sănceu, seli.fă, corcuie Cf bârgeică. 19 sf Mică ciupercă comestibilă, cu pălăria galbenă-roșcată, cu gust și cu miros de usturoi (Marasmius scorodonius).

COCÂRLĂ ~e f. Mică ciupercă comestibilă, cu pălăria galbenă-roșcată, cu gust și miros de usturoi. /Orig. nec.

cocârlă f. 1. cârlig de tras cărbuni; 2. lemn încovoiat al luntrei; 3. coaca joagărului; 4. Tr. bargeică. [Derivat din coacă (cu acelaș sufix ca la codârlă)].

cochirlă sf vz cocârlă

cogirlă sf vz cocârlă

cocîrlă f., pl. e (d. coacă cu suf. -îrlă). Mold. Olt. ș. a. Numele maĭ multor lucrurĭ curbe, ca: criveaŭa, unealta de îndoit cercurile, mîneru coporîiĭ, prăjina cu care (la fîntînile neadîncĭ) se scoate cofa cu apă ș. a. (V. gemănare), un trunchĭ lung și supțire ș. a. Fig. Iron. Om înalt și slab. (V. acăstăŭ, dîrjală). Casă pleoștită, cocĭoabă (Gr. N. 1, 71). – În Olt. și totîrlă (ca totoloș față de cocoloș), scîrleĭcă, crivea (CL. 1922, 371). La Damé „rotiță la războĭu de țesut”.

cocârlă s. f., g.-d. art. cocârlei; pl. cocârle

cocârlă s. f., g.-d. art. cocârlei; pl. cocârle

cocârlă s. f., g.-d. art. cocârlei; pl. cocârle

COCÂRLĂ s. v. cujbă.

COCÂRLĂ s. I. (BOT.; Marasmius scorodonius) (reg.) bureciori (pl.), ciocârți (pl.), ciuciulași (pl.), ciuciuleți (pl.), bureți-de-iarbă (pl.), bureți-de-pajiște (pl.). II. 1. v. schimbătoare. 2. (reg.) mănunchi, mâner, picior. (~ la coporâia coasei.) 3. (TEHN.) crivală, manivelă, (reg.) coacă, vârtej. (~ la joagăr.) 4. v. crivac.

COCÎRLĂ s. I. (BOT.; Marasmius scorodonius) (reg.) bureciori (pl.), ciocîrți (pl.), ciuciulași (pl.), ciuciuleți (pl.), bureți-de-iarbă (pl.), bureți-de-pajiște (pl.). II. (TEHN.) 1. schimbătoare, (reg.) cocîrțeală, corlobaie, crivea, dreptar, dric, gîrloafă, lăsătoare, lopățică, mănușă, mînă, mutătoare, sabie, schimboi, slobozitor, stinghie, strîmbar, struneală, tindeche. (~ la plug.) 2. (reg.) mănunchi, mîner, picior. (~ la coporîia coasei.) 3. crivală, manivelă, (reg.) coacă, vîrtej. (~ la joagăr.) 4. chingă, crivac, (reg.) carboș, cîrjă, coastă, cujbă, gînj. (~ la luntre.)

cocîrlă s. v. CUJBĂ.

cocîrlă (-le), – s. f. – 1. Obiect curb. – 2. Îndoire, curbare. – 3. Aripă de cormană, la plug. – 4. Mîner, manivelă, toartă. – 5. Vătrai. – 6. Sanie. – 7. Colibă. – 8. Specie de ciuperci, Marasmius scorodonius. – Var. cochirlă, cogîrlă. Formație expresivă, der. de la coc „obiect rotund”, ca *ciocîrlă de la cioc, sau codîrlă de la coadă, scăfîrlie de la scafă. După Cihac, II, 495 și DAR, din sl. kuka „cîrlig”, și după Candrea, din mag. kukora „curb”; însă fonetismul prezintă dificultăți și, oricum, suf. -îrlă indică o origine expresivă. Der. cocîrla, vb. (a răsuci, a curba; a cocoșa); cocîrlătură, s. f. (îndoire, curbare); cocîrțeală, s. f. (aripă de cormană, la plug), care, după Cancel 12, provinedin sb. kúkara. Pledează în favoarea originii expresive menționate prezența lui cocîrtiță (var. cocîrță), s. f. (fel de brînză de vaci sau caș, preparat din grunji de brînză și lapte); cocîrțău, s. n. (frigănele din pîine sau mămăligă, prăjite în unt); cocîrți, vb. (a se prinde laptele), la care este evidentă ideea de bază exprimată de coc „grunz, bulgăre, obiect rotund”.