COLECTIV, -Ă, colectivi, -e, adj., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care rezultă din participarea, din activitatea mai multor persoane (sau lucruri). 2. Care aparține tuturor; comun, obștesc, social. 3. Care se referă la ideea de colectivitate. ◊ Substantiv colectiv = substantiv care denumește prin forma de singular o pluralitate de obiecte identice, considerate ca un întreg, ca o totalitate. Sufix colectiv = sufix care dă unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. II. S. n. Echipă. Colectiv de redacție. Colectiv de catedră. ♦ P. gener. Grup (organizat) de persoane. III. S. f. (În trecut) Cooperativă Agricolă de Producție. – Din fr. collectif, lat. collectivus.

colectiv, ~ă [At: GHICA, S. 612 / Pl: ~i, ~e / E: fr collectif] 1 a (D. opere, lucrări) Efectuat de mai mulți autori. 2 a Care aparține tuturor Si: comun, obștesc, social. 3 a Care se referă la ideea de colectivitate. 4 (Îs) Substantiv ~ Substantiv cu forma de singular, care denumește o pluralitate de obiecte identice, considerate ca întreg. 5 sn Persoane unite prin muncă și acțiuni comune în vederea acelorași scopuri Cf echipă. 6 a (Îs) Sufix ~ Sufix care dă unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. 7 sn (Iuz) Cooperativă agricolă de producție.

COLECTIV, -Ă, colectivi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care rezultă din participarea, din activitatea mai multor persoane (sau lucruri). 2. Care aparține tuturor; comun, obștesc, social. 3. Care se referă la ideea de colectivitate. ◊ Substantiv colectiv = substantiv care denumește prin forma de singular o pluralitate de obiecte identice, considerate ca un întreg, ca o totalitate. Sufix colectiv = sufix care dă unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. II. S. n. Echipă. Colectiv de redacție. Colectiv de catedră. ♦ P. gener. Grup. (organizat) de persoane. III. S. f. (Ieșit din uz) Cooperativă Agricolă de Producție. – Din fr. collectif, lat. collectivus.

COLECTIV², -Ă, colectivi, -e, adj. 1. Care rezultă din participarea mai multor persoane (sau lucruri). Trebuie arătate comuniștilor și masei oamenilor muncii marea forță colectivă a partidului, experiența și înțelepciunea colectivă a conducerii partidului, care se călăuzește de învățătura lui Marx, Engels, Lenin, Stalin. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2754. Contract colectiv v. contract. 2. Care aparține tuturor; obștesc, social. Proprietatea pămîntului și a instrumentelor de muncă să fie colectivă, a tutulor. GHICA, S. 612. Gospodărie (agricolă) colectivă v. gospodărie. ♦ Care e organizat de mai mulți în vederea unui scop comun. Un salon colectiv de pictură. CAMIL PETRESCU, T. II 7. Societate în nume colectiv v. societate. ♦ Efectuat de mai mulți autori. Cercetarea științifică este din ce în ce mai mult operă colectivă. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 2/6. 23. ♦ Care se referă la ideea de colectivitate. Substantiv colectiv = substantiv care, la singular, numește o pluralitate de obiecte identice, considerate ca un întreg, ca o totalitate. «Făget», «aluniș», «țărănime» sînt substantive colective. Sufix colectiv = sufix cu care se derivă un substantiv colectiv. Sufixele «-et» în «făget», «-iș» în «aluniș» și «-ime» în «țărănime» sînt sufixe colective.

COLECTIV, -Ă adj. 1. Rezultat din munca, din activitatea mai multor persoane; referitor la ideea de colectivitate. 2. Comun, obștesc, social. // s.n. Grup de oameni care lucrează în același loc de producție, avînd interese și concepții comune, purtînd fiecare răspunderea muncii depuse, supunîndu-se unei discipline liber consimțite și acceptînd o conducere unică. ◊ Colectiv de catedră = totalitatea cadrelor didactice din învățămîntul superior, grupate în cadrul unei catedre. [Cf. fr. collectif, lat. collectivus].

COLECTIV, -Ă I. adj. 1. rezultat din munca, din activitatea mai multor persoane; referitor la ideea de colectivitate. ♦ substantiv ~ = substantiv care, la singular, denumește o multitudine de obiecte identice, considerate ca un întreg; sufix ~ – sufix cu ajutorul căruia se formează substantive colective; numeral ~ = numeral care exprimă ideea de grupare a obiectelor în timp și spațiu. 2. care aparține tuturor; comun, obștesc, social. II. s. n. grup de oameni care lucrează în același loc de producție, cu interese și concepții comune, purtând fiecare răspunderea muncii depuse, sub o conducere unică. (< fr. collectif, lat. collectivus)

COLECTIV¹ ~ă (~i, ~e) 1) Care se face împreună; realizat prin participarea mai multor persoane; comun. Muncă ~ă. Operă ~ă. Contract ~. 2) Care aparține tuturor; aflat în posesiunea tuturor; comun; obștesc. Proprietate ~ă. 3) Care exprimă noțiunea de totalitate, de colectivitate. ◊ Substantiv ~ substantiv care numește o pluralitate de obiecte de același fel, luate ca un tot întreg. /<fr. collectif, lat. collectivus

colectiv a. 1. ce coprinde mai multe persoane sau lucruri: bilanțul colectiv al moșiilor sale; 2. făcut de mai multe persoane reunite: lucrare colectivă; 3. Gram. se zice despre numele care la singular exprimă o idee de plural, ca mulțime, popor, stol.

*colectív, -ă adj. (lat. collectivus). Făcut împreună: muncă colectivă. Care oferă spĭrituluĭ ideĭa uneĭ colecțiunĭ: înțeles colectiv. S. n. Gram. Cuvînt care, deși e la singular, prezentă spirituluĭ ideĭa uneĭ colecțiunĭ, ca mulțime, grămadă, turmă. Adv. În mod colectiv.

NUME (pl. ~) sn. 1 Cuvîntul cu care numim, cu care arătăm cum se chiamă o persoană, un animal sau un lucru: Ioan, rege, cal, limbă, putere sînt ~; ~ de loc, de munte, de rîu, de femeie, de bărbat; ~le animalelor și plantelor; ~le unei străzi; ~ de botez, nume dat copilului la naștere, la botez; ~ de familie, numele comun întregii familii; a da (un) ~; a pune ~; a purta un ~; a nu avea ~; a-i zice pe ~, a-l numi, a-l chema, a-l arăta cu numele pe care-l are, a-i zice cum îl chiamă; să nu-mi mai zici pe ~, formulă de întărire a celor spuse de cineva, spre a i se da crezare; pe ~, numit, avînd numele de: era p’acolo și tartorul zeilor, pe ~ Joe (ISP.); a striga pe cineva pe ~, a-l chema, a-l striga rostindu-i numele; a nu-i ști de ~, a nu mai ști nimic cu privire la cineva, a nu mai avea nici o veste despre dînsul: la săptămîna am fugit încoace și nu i-am mai știut de ~ (VLAH.); a nu-i mai auzi de ~, a nu se mai ști nimic despre dînsul, a nu mai avea nici o veste despre el: acum nu mai sta pe gînduri, ci te cară, și să nu-ți mai aud de ~ pînă nu mi-l aduci (RET.); i s’a dus ~ele, s’a prăpădit, a pierit; veni-ți-ar ~le! veni-i-ar ~le! să-ți rămîie ~le! blestem adresat cuiva ca să se prăpădească, să moară ¶ 2 Pentru ~le lui Dumnezeu! pentru Dumnezeu! ¶ 3 În ~le, din partea, invocînd puterea, autoritatea: în ~le legii; în ~le regelui; în ~le tatălui ¶ 4 Numai cu ~le, numai în aparență ¶ 5 Cu ~le, subt ~, sub cuvînt, așa zicînd ¶ 6 📖 Substantiv; 👉 ABSTRACT I. 3, COLECTIV3, COMUN I. 8, PROPRIU, MATERIAL l. 4 ¶ 7 Vază, renume, reputație; (P): cine cere nu piere, dar nici ~ bun nu are; a scoate, a-i ieși cuiva ~ bun, ~ rău; (P): decît să-ți iasă ~ rău, mai bine ochii din cap (PANN) ¶ 8 A lua în ~ de bine, de rău, a-i face o reputație bună, rea, a vedea cu ochi buni, răi: toți slujbașii curții o luară în ~ de bine, văzîndu-i vrednicia (ISP.); flăcăii, mai toți, o luaseră în ~ de rău (DLVR.) [lat. nomen].

colectiv¹ adj. m., pl. colectivi; f. colectivă, pl. colective

colectiv¹ adj. m., pl. colectivi; f. colectivă, pl. colective

colectiv adj. m., pl. colectivi; f. sg. (și s. f. „cooperativă agricolă”) colectivă, pl. colective

COLECTIV, -Ă adj. (cf. fr. collectif, lat. collectivus): în sintagmele derivat colectiv, numeral colectiv, sufix colectiv și substantiv colectiv (v.).

COLECTIV adj., s. 1. adj. v. general. 2. s. v. ansamblu.

COLECTIV adj., s. 1. adj. comun, general, obștesc, public. (Probleme de interes ~.) 2. s. ansamblu, formație, trupă. (~ artistic.)