competiție sf [At: DA / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr compétition] 1 (Înv) Cerere a aceluiași lucru (titlu, funcție, demnitate etc.) pe care-l solicită și alții. 2 Concurs. 3 Întrecere.

COMPETIȚIE, competiții, s. f. Concurs, întrecere (care se desfășoară în mai multe etape, îmbrățișînd o perioadă mai lungă de timp), pentru obținerea unui titlu sau a unei performanțe sportive. Imagini inedite... din timpul concursurilor acestei grandioase competiții de mase. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 158, 9/1. – Pronunțat: -ți-e.

COMPETIȚIE s.f. Concurs, întrecere (cu caracter sportiv). [Gen. -iei, var. competițiune s.f. / cf. fr. compétition, it. competizione, lat. competitio].

COMPETIȚIE s. f. concurs, întrecere (sportivă). (< fr. compétition, lat. competitio)

COMPETIȚIE ~i f. 1) Luptă între două sau mai multe persoane sau state, organizații, care urmăresc același avantaj sau același rezultat; concurs; concurență; întrecere. 2) Reuniune constând din lupta pentru întâietate în una sau în mai multe probe sportive; întrecere sportivă; concurs. [Art. competiția; G.-D. competiției; Sil. -ți-e] /<fr. compétition

competițiune sf vz competiție

COMPETIȚIUNE s.f. v. competiție.

Competiți(un)e f. rivalitate, pretențiuni rivale.

*competițiúne f. (lat. com-petitio, -ónis. V. petițiune). Cerere a aceluĭașĭ obĭect, rivalitate. – Și -íție.

competiție (desp. -ți-e) s. f., art. competiția (desp. -ți-a), g.-d. art. competiției; pl. competiții, art. competițiile (desp. -ți-i-)

competiție (-ți-e) s. f., art. competiția (-ți-a), g.-d. art. competiției; pl. competiții, art. competițiile (-ți-i-)

competiție s. f. (sil. -ți-e), art. competiția (sil. -ți-a), g.-d. art. competiției; pl. competiții, art. competițiile (sil. -ți-i-)

competiție

COMPETIȚIE s. 1. v. concurs. 2. v. gală.

COMPETIȚIE s. 1. concurs, întrecere. (O ~ sportivă de atletism.) 2. întrecere, reuniune. (O ~ de box.)

COMPETÍȚIE (< fr., lat.) s. f. Concurs, întrecere (sportivă). ♦ Formă de interacțiune psiho-socială mutuală constînd în rivalitatea sau concurența dintre două sau mai multe persoane pentru atingerea unui scop indivizibil. C. poate fi orientată prin educare, spre cooperare, dar se poate transforma și în conflict. ♦ (BIOL.) relații antagonice între două sau mai multe organisme aparținînd aceleiași specii (c. intraspecifică) ori unor specii diferite (c. interspecifică) care au aceleași cerințe de mediu (hrană, adăpost, loc de trai). C. este atît mai puternică cu cît resursele mediului sînt mai reduse. Sin. concurență.