conac sn [At: URECHE, ap. DA / Pl: ~ace și (rar) ~uri / E: tc konak] 1 (Iuz) Loc de popas pentru călători Si: (pop) sălaș, (înv) cvartir, (înv) stație. 2 (Iuz) Loc de popas pentru vitele de transport Si: (pop) sălaș, (înv) cvartir, (înv) stație. 3 (ÎȚR) Loc improvizat pentru găzduirea domnului sau a oaspeților de seamă. 4 (Înv) Tabără provizorie a unei armate, aprovizionată cu cele necesare. 5 (Înv; îe) A face (sau a rândui, a strânge) ~ace cuiva (ori pentru cineva sau pe seama cuiva) A așeza pe cineva la conac (16). 6 (Îvp) A face (sau a-și face) ~ul A poposi. 7 (Înv; îs) ~ul cel de apoi Moartea. 8 (Înv) Distanță de la un popas la altul Si: poștă. 9 (Înv) Măsură de lungime de aproximativ două poște. 10 (Înv) Interval de timp de o jumătate de zi. 11 (Înv) Reședință a unui funcționar înalt turcesc (vizir sau pașă). 12 Cartier oficial. 13 (Spc; iuz) Casa în care erau găzduiți trimișii Porții în capitalele celor două principate românești Si: (iuz) beilic. 14 (Iuz) Local al vămilor turcești. 15 (Înv) Vamă. 16-17 (Înv) Reședință a unui ispravnic sau a unui (sub)prefect. 18 (Iuz) Locuință a administratorului unei întreprinderi. 19 (Înv) Han. 20 (Îfd) Casă boierească pe o moșie Si: curte. 21 (Reg) Locuință ciobănească. 22 (Reg) Casă departe de sat, unde pot sta iama și oamenii și vitele Si: (îvp) hodaie, (pop) sălaș. 23 (Înv) Prânz. 24 (Înv) Interval dintre două prânzuri. 25 (Reg) Una dintre cele trei mese servite într-o zi Si: mâncare, prânz, ospătare. 26 (Înv) Punere a bucatelor pe masă. 27 (Înv) Plată cuvenită pentru lucrul îndeplinit în interval de un conac (10). 28 (Îvr) Vas pentru pregătirea mâncării.

CONAC, conace și conacuri, s. n. I. 1. (În orînduirea feudală și capitalistă) Casă (adesea și curte) boierească la țară, pe o moșie. La vreo sută de pași se afla vechiul conac, vast, scund, bătrîn, înfipt parcă pe jumătate în pămînt. REBREANU, R. I 80. Casele, ca aparență exterioară și ca înfățișare interioară, erau curate conace. MACEDONSKI, O. IV 117. ◊ Fig. Cu fruntea-n țărînă conacele cad, Să crească în glie noul răsad. TULBURE, V. R. 38. 2. (Învechit, cu sensul reieșind din determinări) Reședință a unui ispravnic sau subprefect. Conacul isprăvniciei. DELAVRANCEA, S. 175. Unde și unde, răsare cîte-o clădire mai de seamă:... conacul subprefecturii, cazarma. VLAHUȚĂ, O. A. III 147. 3. (Învechit) Reședință a unui vizir sau pașă. După aceea a venit o succesiune de detronări și de măceluri în conacele sultanilor și vizirilor. ODOBESCU, S. III 374. Ducîndu-se la conacul său, [Ali-Gean-Hogea] fu oprit în cale de un romîn. BĂLCESCU, O. II 43. II. (Învechit și popular) 1. Loc de popas; popas. Într-o. poiană mică, așternută cu o iarbă scurtă... îmi așezai conacul meu de zi. HOGAȘ, M. N. 58. De cu zorile... [căruța] s-a pornit de la conacul de noapte. ODOBESCU, S. III 16. 2. Distanță (valorînd cam două poște) de la un loc de popas la altul. Aruncă buzduganul cale de trei conace. ISPIRESCU, L. 87. Ia siliți De vă porniți Și pe Dunăre vîsliți Cale de vro trei conace. TEODORESCU, P. P. 565. 3. Interval de timp egal cu o jumătate de zi. Vreme ca de-un conac s-au frămîntat în primejdie de moarte pînă s-au văzut dincolo. SANDU-ALDEA, U. P. 123. Mi-e puicuța cam departe; De-ar fi noaptea trei conace, M-aș duce și m-aș întoarce, Dar mi-e noaptea d-un conac, Nu știu, frate, ce să fac! TEODORESCU, P. P. 317.

CONAC ~ce n. înv. Casă boierească la țară, pe o moșie. /<turc. konak

CONAC s.n. 1. (Mold., ȚR, Ban.) Popas. A: Cu al doilea conac, au stat la Podul Înalt, spre Bîrlad. CLM, 125^r. La toate conacele mulțimea de țărani și de slujitori îi ieșiia înainte, NCL II, 292. Au purces veziriul de la Stife cu toale oștile, fâcînd doao conace. IM 1754, 144^r;. cf. M. COSTIN; PSEUDO-AMIRAS; IM 1754,144^v ; H 1779², 74^v. B: Despre rînduiala conacelor. R. .GRECEANU. Au purces veziriul de la Stife cu toate oștile, făcînd doao conace. IM 1730, 203^v; cf. NEAGOE;. R. POPESCU; IM 1730, 204^r. C: Konak. AC, 347. // Să gătească conac, că vine Darie cu putearea lui. A 1776, 93^v. 2. (Mold.) Distanța de la un popas la altul. Spun să-l fi petrecut un conac singur Despot-Fodă. N. COSTIN. Etimologie: tc. konak. Vezi și conăci. Cf. o t u r a c.

conac n. 1. od., loc de popas și de mas, stație de poștă: ordine strașnice pentru calesci, cai de poștă și conace GHICA; 2. reședința unui vizir sau pașă (od. și în cele două capitale ale țarii): la conac căĭ aducea, la conac lângă geamie POP.; 3. reședința unui ispravnic (spre deosebire de taht); 4. casă boierească (la o moșie); 5. han, gazdă (de mas noaptea), loc de oprire (spre a mânca și a se odihni): a face conac, a poposi; 6. distanța între două stații de poștă: cale de trei conace ISP.; 7. intervalul de timp corespunzător, o jumătate de zi: poporul împarte ziua în două conace sau popasuri, unul la amiazi și celalt la asfințitul soarelui. [Turc. KONAK: sensurile 3-7 sunt încă populare, iar înțelesul primitiv subzistă în formele derivate].

conác n., pl. e (turc. konak, popas, d. konmak, a mînca, a poposi; ngr. konáki, alb. bg. konák). Stațiune, popas, loc de oprire (han, stațiune postală [odinioară] ș. a.). Rezidența unuĭ vizir saŭ unuĭ pașă (V. beĭlic). Rezidența unuĭ ispravnic (V. tact 2). Curtea (casa) boĭeruluĭ la moșie (sud). Timpu zileĭ pe la 9 dimineața și pe la 2 după amează (cînd lucrătoriĭ de la cîmp se odihnesc). Distanța între doŭă conace (loc saŭ timp): cale de treĭ conace, ziŭa de muncă are treĭ conace (de la 4-9, de la 9-2 și 2-7). A face conac, a poposi. V. mansiune.

cúrte f. (lat. cohors, cors și cŭrtis, rudă cu hortus, grădină, adică „îngrăditură”; it. sp. pg. corte, pv. vfr. cort, nfr. cour; ngr. kúrti, alb. kurt. V. grădină). Loc îngrădit, ogradă (vest): curtea caseĭ. Locuință (rezidență) de suveran. Familia și curteniĭ unuĭ suveran: curtea regală. Rezidența boĭeruluĭ la țară (în Munt. Olt. și conac). Tribunal înalt: curte de apel, de casațiune. Edificiu acestuĭ tribunal. Fig. Atențiune dată femeilor p. a le cîștiga favoarea: a face curte. V. bătătură și divan.

conac s. n., pl. conace

conac s. n., pl. conace

conac s. n., pl. conace

conac, -ce.

CONAC s. v. beilic, bivuac, popas, poștă, tabără.

CONAC s. curte. (S-a dus la ~ul boieresc.)

CONAC s. curte. (S-a dus la ~ boieresc.)

conac s. v. BEILIC. BIVUAC. POPAS. POȘTĂ. TABĂRĂ.

conac (conace), s. n. – 1. Oprire, popas, haltă. – 2. Perioadă de timp, etapă. – 3. Han, loc de popas. – 4. Reședința oficială a solilor turci pe lîngă domnii Moldovei și Munteniei. – 5. Reședința unei autorități sau societăți oficiale. – 6. Reședință, casă boierească. – 7. Casă izolată, departe de o localitate. – 8. Diviziune a zilei de muncă, corespunzînd intervalului dintre două mese, timp în care se lucrează fără întrerupere. – 9. Una din cele trei mese zilnice: conacul întîi de dimineață, conacul al doilea (la prînz), cina de seară. – 10. Provizii, alimente. – Mr. cunache, megl. cunac. Tc. konak (Roesler 596; Șeineanu, II, 142; Meyer 196; Lokotsch 1202; Ronzevalle 142), cf. ngr. ϰονάϰι, alb., bg. konak. – Der. conăci, vb. (a se opri, a poposi; a găzdui, a hrăni); conăceală, s. f. (oprire, popas); conăcar, s. m. (dregător însărcinat cu organizarea găzduirii domnitorului sau a dregătorilor în misiune; flăcău care îl însoțește pe mire la nunțile populare), în cel de al doilea sens confundîndu-se cu colăcer sau colăcar; conacciu, s. m. (persoană însărcinată cu găzduirea domnitorului), din tc. konakçi (Șeineanu, II, 144).

conac, conace, s.n. (înv.) 1. casă boierească la țară, pe o moșie. 2. reședință a unui ispravnic sau a unui subprefect. 3. hotel turcesc. 4. loc de popas; stație de poștă; popas. 5. han, gazdă. 6. distanță de la un loc de popas la altul; poștă. 7. interval de timp egal cu o jumătate de zi. 8. locuință ciobănească departe de sat. 9. una din cele trei părți ale zilei de lucru. 10. una din cele trei mâncări de peste zi. 11. zi de lucru. 12. vas pentru gătirea bucatelor.