CONCATENAȚIE, concatenații, s. f. 1. (Lingv.) Înlănțuire a elementelor vecine, în plan sintagmatic. 2. Înlănțuire retorică de anadiploze succesive; epiplocă. – Din fr. concaténation.

concatenație sf [At: DEX² / P: ~ți-e / Pl: ~ii / E: fr concaténation] 1 (Lin) Înlănțuire a elementelor vecine, în plan sintagmatic. 2 (Lit) Înlănțuire retorică de anadiploze succesive Si: epiplocă. corectat(ă)

CONCATENAȚIE, concatenații, s. f. 1. (Lingv.) Înlănțuire a elementelor vecine, în plan sintagmatic. 2. (Lit.) Înlănțuire retorică de anadiploze succesive; epiplocă. – Din fr. concaténation.

CONCATENAȚIE s.f. (Lit.) Figură de stil constînd în înlăturarea membrelor unei perioade prin unele cuvinte împrumutate de la un membru precedent; înlănțuire de anadiploze succesive; conexiune; epiplocă. [< fr. concaténation, lat. concatenatio].

CONCATENAȚIE s. f. 1. figură de stil constând în înlăturarea membrelor unei perioade prin cuvinte împrumutate de la un membru precedent; înlănțuire retorică de anadiploze succesive; conexiune; epiplocă. 2. (lingv.) înlănțuire de elemente vecine, în plan sintagmatic; (p. ext.) înlănțuire de elemente constitutive (cauze și efecte, termeni ai unui silogism etc.); juxtapunere. (<fr. concaténation, lat. concatenatio)

concatenație (desp. -ți-e) s. f., art. concatenația (desp. -ți-a), g.-d. art. concatenației; pl. concatenații, art. concatenațiile (desp. -ți-i-)

*concatenație (-ți-e) s. f., art. concatenația (-ți-a), g.-d. art. concatenației; pl. concatenații, art. concatenațiile(-ți-i-)

concatenație s. f. (sil. -ți-e), pl. concatenații

concatenație (fr. concaténation „înlănțuire”), figură care constă în a înlănțui membrele unei perioade prin unele cuvinte împrumutate unui membru precedent sau, altfel zis, gradație în care un cuvânt se repetă de la un membru la cel următor, înlănțuindu-le unele cu altele:... x/... x /...y/.. y/... sau x/x... y/y... (R): „C. Negruzzi, pe lângă atitudinea față de limbă și literatură, care-l pune în rândul vechilor critici moldoveni, a avut, față de transplantarea civilizației apusene, o atitudine deosebită de a tovarășilor săi, asemănătoare cu a junimiștilor de mai târziu, atitudine care explică și deosebirile dintre el și tovarășii săi în privința problemei lingvistice, deosebiri care formează asemănări cu d. Maiorescu.” (Ibrăileanu) Sin. epiplocă.