condică sf [At: CANTA, ap. LET. III, 177 / V: cod~, ~c / Pl: ~ici / E: ngr ϰώδιϰος] 1 Registru. 2 (Înv) Colecție de legi, decrete etc. Si: cod. 3 Volum cuprinzând însemnări cu caracter istoric. 4 (Imp) Lexicon. 5 (Înv) Carnet de socoteli Si: (înv) catastif. 6 (Pfm; îe) A trece (sau) a pune la ~ pe cineva A ține minte pe cineva pentru a se răzbuna.

CONDICĂ, condici, s. f. 1. Registru, catastif. A scos o condică lungă, îngustă, a vrut să treacă ceva în condică, pe urmă și-a luat seama. PAS, Z. I 292. Cine se afla scris în condici la Hagiu, era scris pe viață la robie. SADOVEANU, M. C. 70. Egumenul le aduse o condică în care să scrie, fiecare persoană numele și dacă au fost mulțumiți sau nu. BOLINTINEANU, O. 439. Cămărașul de catastișe purta condica ostașilor. BĂLCESCU, O. I 122. ◊ Condică de prezență = registru în care salariații semnează la sosire și la plecare pentru a dovedi prezența la locul de muncă. Condică de sugestii și reclamații = registru care se găsește într-un magazin, într-o întreprindere, instituție etc. și în care cumpărătorii, solicitatorii etc. fac diverse sugestii sau reclamații în legătură cu activitatea dusă în locul de muncă respectiv. ◊ Expr. A trece la (sau în) condică (pe cineva) = a ține minte (pe cineva) în scopul de a se răzbuna. 2. (Învechit și arhaizant) Colecție de legi, decrete, ordonanțe, datini privitoare la o anumită materie; cod. Condica civilă. Condica penală. ▭ Obșteasca hotărîre statornicindu-se astfel, diecii logofeției o scriseră cu pene de gîscă în condica cea mare. SADOVEANU, Z. C. 166. Țările se dotează cu condici de legi. BĂLCESCU, O. II 22.

CONDICĂ ~ci f. 1) Caiet gros de format mare în care sunt înscrise diferite date sau însemnări cu caracter administrativ; catastif; registru. ◊ A trece (sau a pune) pe cineva la ~ a ține minte pe cineva (pentru o răfuială ulterioară). 2) înv. Cod de legi. /<ngr. kóntikas

condică f. 1. odinioară, codice: Condica lui Ipsilante, un extract din Vasilicale (1790), Condica lui Caragea în Muntenia (1817) și Condica lui Calimah în Moldova (1817); 2. colecțiune de acte privitoare la o mănăstire: Condica Bistriței, Tismanei; 3. azi, registru comercial, catastif. [Gr. mod. KÓNDIKAS].

cóndică și (maĭ vechĭ) códică f., pl. ĭ (ngr. kóntikas, pron. kóndikas, și kódikas, codice, d. lat. códex, códicis, codice. Sec. 18-19. Cod de legĭ: condica luĭ Ipsilanti (1796), a luĭ Calimah (1817). Azĭ. Registru. Condica neagră, registru’n care-s scrise faptele rele ale cuĭva.

codic sn vz condică

codică sf vz condică

condic sm vz condică

códică, V. condică.

condică s. f., g.-d. art. condicii; pl. condici

condică s. f., g.-d. art. condicii; pl. condici

condică s. f., g.-d. art. condicii; pl. condici

CONDICĂ s. v. cod, dicționar, lexicon, vocabular.

CONDICĂ s. catastif, registru, (rar) carte, (înv. și reg.) metrică, protocol, (înv.) caid, defter, izvod, opis, tartaj, terfelog, (turcism înv.) tefter. (Înscris în ~.)

CONDICĂ s. catastif, registru, (rar) carte, (înv. și reg.) metrică, protocol, (înv.) caid, defter, izvod, opis, tartaj, terfelog, (turcism înv.) tefter. (Înscris în ~.)

condică s. v. COD. DICȚIONAR. LEXICON. VOCABULAR.

condică (condici), s. f. – 1. Caiet. – 2. Registru. – 3. (Înv.) Cod, colecție de legi. – Mr. condică. Ngr. ϰώντιϰας, var. de la ϰῶδιξ (Cihac, II, 651). – Der. condicar, s. m. (conțopist; arhivar); condicuță, s. f. (carnet).

PRAVILNICEASCA CONDICĂ, culegere de legi întocmită în Țara Românească, în timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti și intrată în vigoare în 1780. Are ca izvoare principale „Bazilicalele” și obiceiul pământului.