CONECTIV, -Ă, conectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care poate fi conectat. 2. S. n. (Bot.) Parte a anterei care suportă și reunește sacii polenici. 3. S. n. (Mat.) Legătură prin intermediul căreia din variabile separate iau naștere expresii; operator, functor, conector (3). 4. S. n. (Gram.) Cuvânt de relație în propoziție sau în frază; conector. – Din fr. connectif, lat. connectivus.

conectiv, ~ă [At: DA / Pl: ~i, ~e / E: fr connectif] 1-2 a Care poate fi conectat². 2 sn (Bot) Parte a anterei care suportă și reunește sacii polenici. 3 sn (Mat) Legătură prin intermediul căreia din variabile separate iau naștere expresii Si: conector (3), functor, operator. 4 sn (Grm) Cuvânt de relație în propoziție sau în frază.

CONECTIV, -Ă, conectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care poate fi conectat. 2. S. n. (Bot.) Parte a anterei care suportă și reunește sacii polenici. 3. S. n. (Mat.) Legătură prin intermediul căreia din variabile separate iau naștere expresii; operator, functor, conector. 4. S. n. (Gram.) Cuvânt de relație în propoziție sau în frază. – Din fr. connectif, lat. connectivus.

CONECTIV, -Ă adj. Care poate fi conectat, care se conectează. // s.n. 1. (Log.) Legătură prin intermediul căreia din variabile separate iau naștere expresii; conector. 2. Nerv care reunește mai mulți ganglioni. 3. (Bot.) Parte a anterei care suportă și reunește sacii polenici. ♦ Țesut celular. 4. (Mat.) Operator. [Cf. lat. connectivus, fr. connectif, it. connettivo].

CONECTIV, -Ă I. adj. care poate fi conectat, unit. II. s. m. (log.) legătură prin intermediul căreia din variabile separate iau naștere expresii; conector. III. s. n. 1. cuvânt (prepoziție, conjuncție) care realizează o relație în cadrul propoziției sau frazei. 2. nerv care reunește mai mulți ganglioni. 3. parte terminală a filamentului staminal care unește cele două teci ale anterelor. 4. (mat.) operator (5). IV. s. f. (inform.) operator în calculul propozițional. (< fr. connectivus)

CONECTIV² ~e n. 1) bot. Parte a anterei care unește sacii polenici. 2) mat. Legătură prin intermediul căreia din variabile separate iau naștere expresii. /<fr. connectif, lat. connectivus

conectiv² s. n., pl. conective

conectiv² s. n., pl. conective

conectiv (bot., mat.) s. n., pl. conective

CONECTIV s. n. (cf. lat. connectivus, fr. connectif, it. connettivo): cuvânt care realizează o relație, o legătură în cadrul propoziției sau în cadrul frazei. Sunt considerate c. prepozițiile și conjuncțiile.