opțiuni
  • info

12 definiții pentru conlocui

din care

Explicative DEX

CONLOCUI, conlocuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A locui împreună cu altcineva; a coabita. – Con1- + locui (după fr. cohabiter).

CONLOCUI, conlocuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A locui împreună cu altcineva; a coabita. – Con1- + locui (după fr. cohabiter).

conlocui vi [At: GHICA, S. 720 / V: colăc~ / Pzi: ~esc / E: con1- + locui] (Înv) A locui împreună cu altcineva Si: a coabita.

* CONLOCUI (-uesc) vb. intr. A locui împreună (I.-GH.) [locui, refăcut după fr. cohabiter].

CONLOCUI, conlocuiesc, vb. IV. Intranz. (Învechit) A locui împreună cu cineva. Cetățui pe care le-au găsit în ființă sau le-au clădit popoarele de gintă slavonă ce au venit, sînt acum ca la doisprezece secoli, să conlocuiască cu poporațiunea romînă. ODOBESCU, S. II 179. Dintre scrisorile mele către dînsul am găsit numai opt, rămase din întîmplare la frate-tău Iancu, cu care conlocuia la Paris la 1858. GHICA, S. 720.

CONLOCUI vb. IV. intr. A locui împreună cu cineva. [< con- + locui, după fr. cohabiter].

A CONLOCUI ~iesc intranz. A locui împreună; a conviețui; a coabita. [Sil. -cu-i] /con- + a locui

conlocuì v. a locui la un loc cu altul.

colăcui vi vz conlocui

*conlocuĭésc v. intr. (con- și locuĭesc). Locuĭesc la un loc. V. coabitez.

Ortografice DOOM

conlocui (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conlocuiesc, 3 sg. conlocuiește, imperf. 1 conlocuiam; conj. prez. 1 sg. să conlocuiesc, 3 să conlocuiască

conlocui (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conlocuiesc, imperf. 3 sg. conlocuia; conj. prez. 3 să conlocuiască

conlocui vb. → locui

Intrare: conlocui
verb (V408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • conlocui
  • conlocuire
  • conlocuit
  • conlocuitu‑
  • conlocuind
  • conlocuindu‑
 singular plural
  • conlocuiește
  • conlocuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • conlocuiesc
 (să)
  • conlocuiesc
  • conlocuiam
  • conlocuii
  • conlocuisem
a II-a (tu)
  • conlocuiești
 (să)
  • conlocuiești
  • conlocuiai
  • conlocuiși
  • conlocuiseși
a III-a (el, ea)
  • conlocuiește
 (să)
  • conlocuiască
  • conlocuia
  • conlocui
  • conlocuise
plural I (noi)
  • conlocuim
 (să)
  • conlocuim
  • conlocuiam
  • conlocuirăm
  • conlocuiserăm
  • conlocuisem
a II-a (voi)
  • conlocuiți
 (să)
  • conlocuiți
  • conlocuiați
  • conlocuirăți
  • conlocuiserăți
  • conlocuiseți
a III-a (ei, ele)
  • conlocuiesc
 (să)
  • conlocuiască
  • conlocuiau
  • conlocuiră
  • conlocuiseră
colăcui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

conlocui, conlocuiescverb

  • 1. învechit A locui împreună cu altcineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: coabita
    • format_quote Cetățui pe care le-au găsit în ființă sau le-au clădit popoarele de gintă slavonă ce au venit, sînt acum ca la doisprezece secoli, să conlocuiască cu poporațiunea romînă. ODOBESCU, S. II 179. DLRLC
    • format_quote Dintre scrisorile mele către dînsul am găsit numai opt, rămase din întîmplare la frate-tău Iancu, cu care conlocuia la Paris la 1858. GHICA, S. 720. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.