CONSEMNARE, consemnări, s. f. Acțiunea de a consemna și rezultatul ei; însemnare, înregistrare, notare. ♦ Consemnațiune. – V. consemna.

consemnare sf [At: MAIORESCU, D. II, 36 / Pl: ~nări / E: consemna] 1 Consemnațiune (1). 2 Notare. 3 Interzicere a ieșirii militarilor din cazarmă, din locul de staționare, sau părăsire a navei, pentru un anumit timp, din motive sanitare, disciplinare, de securitate etc.

CONSEMNARE, consemnări, s. f. Acțiunea de a consemna și rezultatul ei; înregistrare, notare. ♦ Consemnațiune. – V. consemna.

CONSEMNARE, consemnări, s. f. Acțiunea de a consemna. 1. Însemnare, notare, înregistrare. Ajunul deschiderii stagiunii... prilejuiește consemnarea unui început rodnic de afirmare a dramaturgiei originale. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 158, 8/6. Critica lui Alecsandri... este consemnată mai mult în operele sale beletristice. IBRĂILEANU, SP. CR. 118. [Adaosele] tind întotdeauna... la consemnarea, la elucidarea și dovedirea unui fapt cîtuși de mic. ODOBESCU, S. III 640. 2. Depunerea unei sume de bani spre păstrare la Casa de economii și consemnațiuni sau ca garanție la tribunal. 3. (În trecut) Oprirea prin consemn a militarilor de a ieși din cazarmă.

CONSEMNARE s.f. Acțiunea de a consemna și rezultatul ei; însemnare, notă, înregistrare; consemnațiune. [< consemna].

consemnare (înregistrare) s. f., g.-d. art. consemnării, pl. consemnări

consemnare (înregistrare) s. f., g.-d. art. consemnării, pl. consemnări

consemnare s. f. → semnare

CONSEMNARE s. 1. v. înregistrare. 2. v. însemnare. 3. v. menționare. 4. (FIN.) consemnațiune.

CONSEMNARE s. 1. înregistrare, înscriere, însemnare, notare, notație, (înv.) notificare. (~ cheltuielilor zilnice.) 2. (concr.) însemnare, mențiune, notație, notă, (înv.) izvod, semn. (O ~ răzleață pe marginea unui manuscris.) 3. înregistrare, menționare, precizare, specificare, (înv.) scriptură. (~ acelui eveniment In...)