CONVICȚIUNE, convicțiuni, s. f. (Rar) Convingere. [Pr.: -ți-u-, – Var.: convicție s. f.] – Din fr. conviction, lat. convictio, -onis.

convicțiune sf [At: GHICA, S. 130 / P: ~ți-u~ / V: ~vicție / Pl: ~ni / E: fr conviction, lat convictio, -onis] (Frm; iuz) Convingere.

CONVICȚIUNE, convicțiuni, s. f. (Livr.) Convingere. [Pr.: -ți-u- – Var.: convicție s. f.] – Din fr. conviction, lat. convictio, -onis.

CONVICȚIUNE, convicțiuni, s. f. (Învechit) Convingere. Sîntem mulțumiți... prin convicțiunea ce avem că aducem un serviciu poeticii romîne. MACEDONSKI, O. IV 53. – Variantă: convicție (KOGĂLNICEANU, S. 194, RUSSO S.63) s. f.

CONVICȚIUNE s.f. (Rar) Convingere. [Pl. -ni, var. convicție s.f. / cf. lat. convictio, fr. conviction].

CONVICȚIUNE s. f. (livr.) convingere. (< fr. conviction, lat. convictio)

convicțiune f. 1. credință sigură despre adevărul unui fapt; 2. dovadă neîndoioasă despre un lucru.

*convicțiúne f. (lat. convíctio, -ónis. V. conving, victorie). Convingere. – Și -ícție.

convicție sf vz convicțiune

CONVICȚIE s.f. v. convicțiune.

convicțiune (înv.) (desp. -ți-u-) s. f., g.-d. art. convicțiunii; pl. convicțiuni

convicțiune (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. convicțiunii; pl. convicțiuni

convicțiune s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. convicțiunii; pl. convicțiuni

CONVICȚIUNE s. v. certitudine, concepție, convingere, credință, gând, idee, încredințare, judecată, opinie, orientare, părere, principiu, sentiment, siguranță, vedere, viziune.

convicțiune s. v. CERTITUDINE. CONCEPȚIE. CONVINGERE. CREDINȚĂ. GÎND. IDEE. ÎNCREDINȚARE. JUDECATĂ. OPINIE. ORIENTARE. PĂRERE. PRINCIPIU. SENTIMENT. SIGURANȚĂ. VEDERE. VIZIUNE.