COPORÂIE, coporâi, s. f. (Reg.) Coada coasei. – Din magh. kaparó.

coporâie sf [At: BARCIANU / V: ~rie, ~pă~ / Pl: ~râi / E: mg kaparo] (Reg) 1 Coadă a coasei Si: coponiș, coponoaică. 2 (Îe) A o pune de ~ A ticlui bine o minciună. 3 (Ast; pop) Trei stele din constelația Cefeu.

COPORÂIE, coporâi, s. f. (Reg.) Coada coasei. [Pr.: -râ-ie] – Din magh. kaparó.

COPORÂIE ~i f. pop. Coada coasei. [Sil. -râ-ie] /<ung. kaparó

copărâie sf vz coporâie

coporie sf vz coporâie

COPORÎIE, coporîi, s. f. (Regional) Coada coasei. Înfigea coporîia-n pămînt și, ținînd cu stîngă de călcîiul coasei, trăgea gresia cu dreapta pe limba tăietoare. SANDU-ALDEA, U. P. 158. Moșneagul înfipse coporîia în pămînt, scoase cutea din tioc și începu să-și ascută coasa pe palmă. HOGAȘ, M. N. 71.

coporie f. lemn de coasă: și coporia râde c’a scăpat de ger. [Alterare din toporie, derivat din topor].

coporîĭe, V. toporîĭe.

toporîĭe și coporîĭe (sud) și toporîște și -íște (est, Trans.) f. (rus. koporúlĕa, hîrleț, infl. de vsl. bg. toporište, topor mare. Cp. și cu ung. kaparo, un fel de sulă colțorată). Coadă de coasă (numită în nord cósie, în Buc. și cosiriște). V. codirișcă.

coporâie (reg.) s. f., art. coporâia, g.-d. art. coporâii; pl. coporâi

coporâie (reg.) s. f., art. coporâia, g.-d. art. coporâii; pl. coporâi

coporâie s. f., art. coporâia, g.-d. art. coporâii; pl. coporâi

COPORÂIE s. v. coadă.

coporîie s. v. COADĂ.

coporîie (coporîi), s. f. – 1. Mîner de coasă. – 2. Nume dat celor trei stele din constelația Cefeu. – Var. coporîșcă, toporîie, toporîșcă. Mag. kaparó (Candrea); var. indică o contaminare cu topor(ișcă). Cf. și bg. kopralja „prăjină”, de unde copreală, s. f. (prăjină, par), cuvînt legat de copală, s. f. (prăjină), în Trans., și copaiță, s. f. (prăjină pe care se pun de obicei fîșii de coajă uscată de copac, la care se dă foc, în anumite obiceiuri populare din Trans.), copîrșoi, s. m. (persoană slabă).

coporâie, coporâi, s.f. (reg.) 1. coada coasei; toporâie, toporâște, cădărâște. 2. constelația Cefeu; coasă.