COPĂCEL, copăcei, s. m. Diminutiv al lui copac. ◊ Expr. (Adverbial) A sta (sau a merge, a umbla etc.) copăcel = a sta (sau a merge) pe picioare, drept (și încet, cu grijă). – Copac + suf. -el.

copăcel sm [At: PSALT. 16/27 / Pl: ~ei / E: copac + -el] 1-2 (Șhp) Copac (1) (mic). 3 (Bot; îs) Fasole ~ Fasole care se cațără pe araci. 4 (D. copii mici; îe) A sta (sau a merge, a umbla) ~ A sta sau a merge pe picioare încet și cu grijă. 5 (Îlav) – ~ Cu grijă. 6 (Blg; lpl) Canal. 7 (Blg) Legumă cu boabe lungi și pestrițe, care crește în sus, asemenea copacului.

COPĂCEL, copăcei, s. m. Diminutiv al lui copac. ◊ Expr. (Adverbial) A sta (sau a merge, a umbla etc.) copăcel = a sta (sau a merge etc.) pe picioare, drept (și încet, cu grijă). – Copac + suf. -el.

COPĂCEL, copăcei, s. m. Diminutiv al lui copac; copac tînăr; arbust. Văzînd păsărelele cîte două-două, pe rămurelele copăceilor, se încinse focul într-însa de dorul bărbatului său. ISPIRESCU, L. 58. Îmi zîmbi sorbind infuzia copăcelului de China (= ceaiul). NEGRUZZI, S. I, 49. ♦ (Adverbial, uneori repetat; determină verbe ca «a merge», «a umbla», «a se ține» etc.) Pe picioare, drept. Copăcel-copăcel, îl îndemnă Bibescu, sprijinindu-l. SADOVEANU, P. M. 310. Generalul, proptit între cei doi colonei... se ținea copăcel, înaintînd cu mișcări de paralitic. D. ZAMFIRESCU, R. 193. Copăcel-copăcel, băiatul a mers cîțiva pași pînă la colțul stradei. CARAGIALE, O. I 324. Prichiciul vetrei cel humuit, de care mă țineam cînd începusem a merge copăcel. CREANGĂ, A. 33.

COPĂCEL ~i m. (diminutiv de la copac) Copac tânăr. * A sta (sau a merge, a umbla, a se ține) ~ a sta (sau a merge, a umbla, a se ține) în picioare. /copac + suf. ~el

copăcel m. 1. arbust; 2. fig. prunc (adică care merge copăcel): prea cu minte mare ca de copăcel PANN; 3. pl. copăcei, numele popular al balsaminei. ║ adv. drept în sus, vorbind de pruncii cari încep să umble: când începusem a merge copăcel CR.

copăcél m., pl. eĭ. Copac mic. Balsamină (Bz.). A sta copăcel, a sta pop, în picĭoare (vorbind de copiĭ cînd încep să stea în picĭoare).

copăcel s. m., pl. copăcei, art. copăceii

copăcel s. m., pl. copăcei, pl. copăceii

copăcel s. m., pl. copăcei

COPĂCEL s. (BOT.) 1. pomișor, pomuleț. (Creșteau câțiva ~.) 2. v. puiet. 3. v. arbust.

COPĂCEL s. (BOT.) 1. pomișor, pomuleț. (Creșteau cîțiva ~.) 2. puiet, (reg.) puiandru. 3. arbust.

a merge copăcel expr. (d. copiii mici) a se ține pe picioare, a păși drept și încet.