corăbioară sf [At: C. PETRESCU, R. Dr. 76 / P: ~bi-oa~ / Pl: ~re / E: corabie + -ioară] 1-2 (Șhp) Corabie (1) (mică) Si: corăbea (1-3), corăbiuță (1-2). 3 (Mpl) Corăbea (3).

CORĂBIOARĂ¹, corăbioare, s. f. Diminutiv al lui corabie. Fiecare are cîte o corăbioară cam de un sfert de metru lungime. SAHIA, U.R.S.S. 123. Și-mi zărea d-o plăvioară, Dar nu-i dalba plăvioară, Ci dalbă-i corăbioară Și de valuri vălurită Și de maluri mi-e lovită. PĂSCULESCU, L. P. 18. ◊ (Poetic) Fumuri depărtate, de la focuri din buruieni vechi, urcau, drepte, către niște corăbioare albe ale nourilor. CAMILAR, TEM. 88. – Pronunțat: -bi-oa-.

CORĂBIOARĂ², corăbioare, s. f. Prăjitură de aluat fraged. Taraba plină, în fiecare amurg, de covrigi cu susan, de brînzoaice rumene și corăbioare proaspete. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 14. – Pronunțat: -bi-oa-.

corăbioară f. 1. corabie mică; 2. pl. zaharicale numite corabiele.

corăbioáră și -úță f., pl. e. Corabie mică.

corăbioară (desp. -bi-oa-) s. f., g.-d. art. corăbioarei; pl. corăbioare

corăbioară (-bi-oa-) s. f., g.-d. art. corăbioarei; pl. corăbioare

corăbioară s. f. (sil. -bi-oa-), g.-d. art. corăbioarei; pl. corăbioare

CORĂBIOARĂ, corăbioare, s.f. (În gastronomie) Piesă de patiserie din aluat fraged sau foitaj, în formă de corăbioară, utilizată ca suport pentru diferite umpluturi sărate (antreuri) sau dulci (desert); sin. barchetă.

corăbioară, corăbioare s. f. vin de Murfatlar îmbuteliat la sticle de 1 litru.