COSIȚĂ, cosițe, s. f. 1. Părul lung al femeilor, împletit în cozi; p. gener. păr. ◊ Expr. A împleti cosiță albă = a rămâne fată bătrână, nemăritată. ♦ Șuviță de păr. 2. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze terminate cu un cârcel ramificat, cu flori mici, albe-albăstrui (Vicia hirsuta). – Din bg. kosica.

cosiță sf [At: DOSOFTEI, V. S.188/1 / V: (reg) ~sâță / Pl: ~țe / E: bg косица, srb kosico] 1 Păr al femeilor, lăsat să crească lung și împletit, despărțit sau nu în două, apoi lăsat pe spate sau prins în jurul capului Si: coadă, codiță. 2 (Pop; îe) A împleti ~ albă A rămâne fată bătrână. 3 (Pop; îe) ~e moarte Păr fals împletit. 4 (Prc) Șuviță de păr. 5 (Reg; pan) Bătătură de la genunchiul calului. 6 (Bot) Planta erbacee agățătoare Vicia hirsuta, cu frunze terminate cu un cârcel ramificat, cu flori mici, albe-albăstrii, cu fructe păstăi păroase. 7 (Reg) Stuf împletit deasupra acoperișului casei.

COSIȚĂ, cosițe, s. f. 1. Părul lung al femeilor, împletit în una sau două cozi; p. gener. păr. ◊ Expr. A împleti cosiță albă = a rămâne fată bătrână, nemăritată. ♦ Șuviță de păr. 2. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze terminate cu un cârcel ramificat, cu flori mici, albe-albăstrui (Vicia hirsuta). – Din bg. kosica.

COSIȚĂ, cosițe, s. f. Părul lung al fetelor și femeilor, împletit într-o coadă sau două. Cosițele... erau împodobite cu flori tari de la neguțător. SADOVEANU, M. C. 79. În cosiță-și prinde garoafa-nflorită... Pleacă la fîntînă și vine zorită. IOSIF, V. 77. Cosița ta bălaie o aduni la ochi plîngînd. EMINESCU, O. I 82. ◊ Expr. A împleti cosiță albă = a rămîne fată bătrînă, nemăritată. Eu... care spuneam că voi împleti cosiță albă... voi fi peste puține zile logodnica domnului Scarlat Măinescu. C. PETRESCU, Î. II 66. ♦ Șuviță de păr. Spune să nu se piardă [răvașul], căci în el este o cosiță din părul meu. NEGRUZZI, S. I 27.

COSIȚĂ ~e f. Păr lung împletit în (trei) șuvițe; coadă. ◊ A împleti ~ albă a rămâne necăsătorită. /<bulg. kosica

cosiță f. coadă de păr împletit ce se înfășură în jurul capului și pe care fetele o poartă în spate: cu cosițe aurite și cu fețe ’nflorite AL.; a împleti cosiță albă, a rămânea fată mare; 2. plantă ale cării fructe mici sunt păstăi păroase cu câte două semințe (Vicia hirsuta). [Slav. KOSA, coamă].

cosíță f., pl. e (vsl. bg. sîrb. kosa, coamă, păr; rus. kosá, dim. kosíca. V. belacoasă). Rar. Păr, coamă: fata asta are cosița neagră. A împleti cosiță albă, a rămînea nemăritată (V. coadă).

cosâță sf vz cosiță

cosiță s. f., g.-d. art. cosiței; pl. cosițe

cosiță s. f., g.-d. art. cosiței; pl. cosițe

cosiță s. f., g.-d. art. cosiței, pl. cosițe

COSIȚĂ s. v. coadă.

COSIȚĂ s. coadă, (reg.) gîță. (O fată cu ~e.)

cosiță (cosițe) s. f. – 1. Păr lung al femeii, coadă, plete. – 2. Șuviță de păr. – 3. Varietate de măzăriche (Vicia hirsuta, Ervum hirsutum). – Mr., megl. cusiță. Bg., sb. kosica, dim. de la sl. kosa „păr, plete” (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Cihac, II, 75; Conev 89; DAR). – Der. cosițat, adj. (împletit în coadă); cosițel, s. m. (plantă, Sium latifolium).