crâng sn [At: PSALT. (1651), ap. DA / V: ~âg, cring / Pl: ~uri / E: bg крагъ] 1-2 (Înv; nob) Centru (al unui loc) Cf crug. 3 (Înv; iuz) Eveniment important. 4 (Ast; pop; rar; lpl) Ciclu. 5 (îvr; îs) ~ul cerului Bolta cerească. 6 (îvr; îas) Adâncime de la fața pământului până pe lumea cealaltă. 7 (Ast; pop; îae) Calea lactee. 8 (Îrg) Curs. 9 (Îrg) Circuit. 10 (Îrg) Direcție. 11 (Îrg; îs) ~ul anului Durată a anului. 12 (Mol; îs) Cum stă ~ul Situație. 13 (Mol; îas) Afacere. 14 (Înv; Buc) Indicator al ceasului. 15-17 (Îoc codru) Pădure (tânără sau) (mică ori) de formă circulară. 18 Pădure deasă de aluni, fagi, frasini etc. crescută în locul unei păduri tăiate Si: (reg) buciu, rădiu. 19-20 Loc acoperit cu (tufe sau) arbuști Si: (reg) huceag. 21 Pădure bătrână de lângă un oraș Si: dumbravă, sihlă. 22 Ridicătură de pământ în câmp, de unde se vede până departe. 23-24 (Pop; îe) Bate ~ul, să sară iepurii Caută (să afle sau) să găsească ceva. 25-26 (Pop; îe) A lua ~ul în cap A fugi (de frică) foarte repede. 27 (Îae) A se ascunde în păduri. 28 (Înv) Cărare. 29 (Înv) Umplutură de crengi la un baraj distrus de inundație. 30 (Rar) Bucată de pâine Si: codru. 31 Câmp nelucrat. 32 Parte a morii învârtită de roata cea mică din interior Si: (reg) fanar, fener, prâsnel, prâstelnic, vălug, vălog. 33 (Pop; îe) S-a întors ~ul morii S-au schimbat vremurile. 34 (Fig; înv) Axă a pământului. 35 (Îvr; îf cring) Braț.

CRÂNG ~uri n. 1) Pădurice tânără. 2) Loc acoperit cu tufe. /<sl. krongu

crâng n. 1. pădure tânără sau mică (care se regenerează cu deosebire din lăstari); 2. tufiș des [Slav. KRÕGŬ, cerc; primitiv: pădure circulară, v. vorba următoare].

crâng n. 1. Mold. prisnelul morii prin care trec măselile roții; 2. Buc. crug: crângul cerului. [Slav. KRÕGŬ, cerc (v. crug)].

crâg sn vz crâng

cring sn vz crâng

CRÎNG, crînguri, s. n. 1. Pădurice de arbori tineri și de lăstari. Intr-un crîng ce-l vezi, ca-n vis, Stins mijind spre zări de lume, E o zină fără nume Cu ochi mari – un cer deschis. TOMA, C. V. 140. Nu voia să asculte nici la păsărelele ce ciripeau... nu căuta nici la floricelele ce se ascundeau prin desișurile crîngurilor. ISPIRESCU, L. 58. E-un miros de tei în crînguri, Dulce-i umbra de răchiți, Și sîntem atît de singuri Și atît de fericiți! EMINESCU, O. I 210. Prin crînguri tăcute Apa-i răcoroasă, Frunza e umbroasă. TEODORESCU, P. P. 435. ♦ Loc acoperit cu arbuști, cu tufe; tufăriș, desiș. Către seară cînd el cîntă, glasul lui tremurător Mînă somnul în spre crîngul de tufani de iasomie, Unde mii de păsărele stau s-adoarmă printre flori. D. ZAMFIRESCU, la MACEDONSKI, O. IV 52. 2. (Rar, determinat prin «al cerului») Boltă cerească, firmament. S-au dus sub crîngul cerului. SBIERA, P. 91. Și noi ne-am luat Din conac în conac, Pe cai de olac, Pe crîngul cerului, Pe fața pămîntului. SEVASTOS, N. 100.

CRÎNG s.n. (Mold.) Ciclu, curs. Cu 4 vremi crîngul anului l-ai încununat. DM. 12^r; cf. DOSOFTEI, VS. ♦ Soartă, destin. Crîng. NCCD (gl.). ♦ (Trans. SV) Direcție (de urmat). Botezul și cina Domnului . . . trebuiaște sâ le slujim, și isprava și folosul lor trebuiește să le spunem șl alte crînguri ale credinței direpte. PSALTIRE (1651). Etimologie: sl. krǫgŭ.

crîng n., pl. urĭ (vsl. krongŭ, cerc, zodiac, adică „țarc, îngrăditură”, d. vgerm. hrinc, ngerm. ring, inel; rus. krug, cerc; ung. korong, strung de olărie. V. crug). Ciclu, cerc, crug: crîngu anuluĭ, luniĭ. Crîngu ceruluĭ 1) mîna anuluĭ, schimbarea timpuluĭ în bine saŭ în răŭ: s’a schimbat crîngu’n secetă, merge crîngu spre vară, s’a mărit crîngu zileĭ; 2) steaŭa polară (N. Dens. 962). Prîsnelu fusuluĭ moriĭ (în care se’nbucă dințiĭ roateĭ mișcătoare). Pădurice: crîngu Buzăuluĭ.

crâng s. n., pl. crânguri

crâng s. n., pl. crânguri

crâng s. n., pl. crânguri

CRÂNG s. v. ciclu.

CRÂNG s. 1. v. desiș. 2. v. prâsnel.

CRÂNGUL CERULUI s. v. boltă, cer, firmament.

CRÎNG s. 1. (BOT.) desiș, hățiș, stufăriș, tufăriș, tufiș, (rar) stuf, tufărie, (pop.) bunget, desime, (reg.) hălăciugă, huceag, huci. (Iepurele s-a ascuns într-un ~.) 2. (TEHN.) prîsnel, (reg.) fanar, prîstelnic, (Olt.) vălug. (~ la roata morii.)

crîng s. v. CICLU.

crîngul cerului s. v. BOLTĂ. CER. FIRMAMENT.

crîng (crînguri), s. n. – 1. (Înv.) Cerc, ciclu. – 2. (Înv.) Firmament. – 3. (Bucov.) Cadran de ceas. – 4. Pădurice, mai ales în valea unui rîu, formînd un fel de insulă mai mult sau mai puțin rotundă. Sl. krǫgŭ „cerc” (Cihac, II, 83; Conev 50; Skok 66), cf. sb. krug „ogor circular”. Este dublet al lui crug, s. n. (ciclu; orbită, sferă), din sb. sau rus. krug. Sensul de „pădure”, explicabil prin sinuozitățile rîurilor în care se formează, coincide cu crivină; cf. o explicație diferită, dar mai puțin probabilă, în DAR. Cf. creangă. – Der. crîngos, adj. (acoperit de arbori); crînjel, s. n. (Munt., bucată rotundă; formă caracteristică a excrementului omenesc).

crâng, crânguri, s.n. (înv.) 1. centru (al unui loc). 2. (la pl.) ciclu, crug. 3. (rar) boltă, firmament. 4. (reg.) situație, treabă, afacere. 5. arătătorul ceasului.

crâng, crânguri, (crânc), s.n. 1. Manivelă (la tocilă; la fântâna cu roată; la vârtelniță). 2. Piesă la moară. 3. Cuier de lemn de brad, cu crengi. ■ Atestat cu acest sens (în var. crânc) și în Maram. din dreapta Tisei. 4. Partea superioară a mecanismului pe care olarii confecționau obiecte de ceramică. – Din sl. krongǔ „roată, cerc, îngrăditură, țarc” (Scriban, Șăineanu, DEX).

crâng, crânguri, s.n. – 1. Manivelă (la tocilă; la fântâna cu roată; la vârtelniță). 2. Piesă la moară (Budești, Vad, Bârsana). 3. Cuier de lemn de brad, cu crengi (Giulești, Oncești, Petrova) (ALRRM, 1973: 541). 4. Partea superioară a mecanismului pe care olarii confecționau obiecte de ceramică (I. Pop, 1970). – Din sl. krongǔ „roată, cerc, îngrăditură, țarc” < germ. hrinc, germ. Ring „inel” (Cihac, Conev, cf. DER; Scriban, Șăineanu, DEX).

crâng, -uri, s.n. – 1. Manivelă (la tocilă; la fântâna cu roată; la vârtelniță). 2. Piesă la moară (Budești, Vad, Bârsana). 3. Cuier de lemn de brad, cu crengi (Giulești, Oncești, Petrova) (ALR 1973: 541). 4. Partea superioară a mecanismului pe care olarii confecționau obiecte de ceramică (I. Pop 1970). – Din sl. krogŭ „cerc”.

CRÎNG (< sl.) s. n. 1. Pădure a cărei regenerare se face pe cale vegetativă (din lăstari), conducerea arboretului realizîndu-se într-o perioadă scurtă de timp (1-40 ani). În c. tăierile se fac împrăștiat pe tot cuprinsul pădurii. ♦ Pădure tînără. ♦ Tufăriș, desiș. 2. Așezare rurală permanentă din zonele montane alcătuite din pîlcuri de gospodării, dispersate pe mari suprafețe de teren, situată în partea centrală a M-ților Apuseni.

CRÎNGU, com. în jud. Teleorman, pe Călmățui; 3.935 loc. (1991).

CRÎNGURILE, com. în jud. Dîmbovița; 3.415 loc. (1991). Reșed. com. este satul Bădulești.