cravașă sf [At: ALECSANDRI, T. 1381 / E: fr cravache] Vergă elastică din piele sau îmbrăcată în piele, folosită la călărie, pentru îndemnarea calului la mers, alergat etc. Si: biciușcă.

CRAVAȘĂ, cravașe, s. f. Vărguță elastică de piele, folosită la călărie. Cu stingă ținea frîul; în dreapta avea cravașa. SADOVEANU, P. M. 183. Viorica... luă cravașa din cui și biciui scurt ogarul. C. PETRESCU, C. V. 368. Se întoarce... gesticulînd cu cravașa, de care nu se desparte niciodată. CARAGIALE, O. I 211.

CRAVAȘĂ s.f. Vărguță de lemn flexibil sau de piele împletită, folosită la călărie. [< fr. cravache].

CRAVAȘĂ s. f. vărguță de lemn flexibil sau de piele împletită, la călărie. (< fr. cravache)

CRAVAȘĂ ~e f. Vărguță flexibilă de piele sau îmbrăcată în piele cu care călăreții îndeamnă caii la mers; biciușcă. /<fr. cravache

cravașă f. biciușcă de călăreț (= fr. cravache).

*craváșă f., pl. e (fr. cravache, d. germ. karbatsche. V. gîrbacĭ). Barb. Bicĭușcă, vărguță de bătut calu cînd eștĭ călare.

cravașă s. f., art. cravașa, g.-d. art. cravașei; pl. cravașe

cravașă s. f., art. cravașa, g.-d. art. cravașei; pl. cravașe

cravașă s. f., art. cravașa, g.-d. art. cravașei; pl. cravașe

cravașă, pl. cravașe

cravașă, -șe.

CRAVAȘĂ s. biciușcă, (pop.) râncă, (reg.) fișcă, iușcă, năpârcă, zbiciușcă. (Îndeamnă calul cu ~.)

CRAVAȘĂ s. biciușcă, (pop.) rîncă, (reg.) fișcă, iușcă, năpîrcă, zbiciușcă. (Îndeamnă calul cu ~. )