credincios, ~oasă [At: COD. VOR. 151/3 / V: ~nțos / Pl: ~oși, ~oase / E: ml *credentiosus] 1-2 smf, a (Persoană) în care te poți încrede. 3-4 smf, a (Om) demn de încredere. 5-6 smf, a (Persoană) care ține la cineva cu credință Si: crezător (1- 2). 7 a Fidel. 8 a Devotat. 9 a Cinstit. 10-11 smf, a (Om) statornic în sentimente de dragoste și respect. 12-13 smf, a (Persoană) care crede în Dumnezeu Si: crezător (3-4). 14 a (Nob) Care este conform cu credința creștină. 15 a Religios. 16 a (Înv; îs) (Prea) bun (sau drept, ori bine) ~ Ortodox. 17 a (Înv; îas) Care crede cu adevărat în Dumnezeu. 18-21 smf, a (Înv; îe) Puțin ~ (Persoană) care nu crede (cu tărie) în Dumnezeu. 22-23 a (Liv) Care nu-și schimbă (părerile sau) sentimentele. 24-25 a Care își ține (promisiunile sau) jurămintele. 26 smf (Iuz; spc) Om de încredere însărcinat cu supravegherea confecționării mărfurilor Si: împuternicit, procurist, reprezentant, supraveghetor 27 smf Supus al unui domnitor.

CREDINCIOS adj. 1 Care nu-și calcă credința, statornic în dragostea sau în prietenia lui: o femeie credincioasă; un prieten ~ ¶ 2 În care se poate avea încredere: o slugă credincioasă ¶ 3 De crezut, ce se poate crede: mai credincioși ochii decît urechile (PANN) ¶ 4 ⛪ Care-și ține cu sfințenie credința (religioasă); se zice și drept-credincios, mai ales cu înțelesul de ortodox ¶ 5 Exact și statornic, care nu dă greș: o memorie credincioasă ¶ ¶ C. NECREDINCIOS. II. sm. 1 Om de încredere ¶ 2 Prieten devotat, credincios ¶ 3 ⛪ Cel ce-și ține cu sfințenie credința (religioasă): clopotul chiamă pe credincioși la biserică.

CREDINCIOS, -OASĂ, credincioși, -oase, adj. 1. (De obicei urmat de determinări în dativ sau în genitiv) Care este devotat, fidel (unei persoane), pe care te poți bizui; (cu determinări în dativ) nestrămutat, statornic (față de un angajament, de o idee, de o cauză). Alexandru-vodă, credincios făgăduinței ce dase doamnei Rustandei, nu mai tăiase nici un boier. NEGRUZZI, S. I 158. Băduleasa mea frumoasă! De mi-ai fost tu credincioasă, Mergi degrabă la cămară. De ia galbeni din comoară. ALECSANDRI, P. P. 125. ♦ (Substantivat) Om de încredere al cuiva. Avea grijă să n-o audă... un credincios al împăratului. CREANGĂ, P. 97. 2. (În legătură cu credința și practicile religioase) Care crede în existența lui dumnezeu și se conformează practicilor religioase. O bătrînă credincioasă. ◊ (Substantivat) Credincioșii ascultă slujba bisericească.

CREDINCIOS ~oasă (~oși, ~oase) 1) Care manifestă un atașament constant; caracterizat prin statornicie în convingeri; fidel; devotat; cinstit. 3) și substantival Care crede în Dumnezeu. /credință + suf. ~os

credincios a. și m. 1. care crede sau are credința: 2. care merită încredere; 3. care tine credința, care rămâne statornic.

credincĭós, -oásă adj. și s. (d. credință). Fidel, în care te poțĭ încrede: credincĭos cuĭva. Fidel, care crede în ceva: credincĭos luĭ Dumnezeŭ.

credințos, ~oasă smf, a vz credincios

!credincios adj. m., s. m., pl. credincioși; adj. f., s. f. credincioasă, pl. credincioase

credincios adj. m., pl. credincioși; f. credincioasă, pl. credincioase

credincios adj. m., pl. credincioși; f. sg. credincioasă, pl. credincioase

CREDINCIOS adj. 1. (BIS.) cucernic, cuvios, evlavios, pios, preacredincios, religios, smerit, (franțuzism) devot, (înv. și reg.) smernic, (înv.) blagocestiv, pietos, pravoslavnic, râvnitor, bine-credincios. (Om ~.) 2. v. fidel.

CREDINCIOS adj. 1. cinstit, devotat, fidel, nestrămutat, statornic, (livr.) leal, loial, (reg.) slugarnic, (înv.) smerit. (O soție ~; prieten ~.) 2. (BIS.) cucernic, cuvios, evlavios, pios, prea-credincios, religios, smerit, (franțuzism) devot, (înv. și reg.) smernic, (înv.) blagocestiv, pietos, pravoslavnic, rîvnitor, bine-credincios. (Om ~.)

Credincios ≠ adulter, ateu, infidel, necredincios