criptă [At: ODOBESCU, S. I, 340 / Pl: ~te / E: fr crypte, lat crypta, gr κρύπτη] 1 Construcție subterană într-un templu antic, în care se păstrau obiecte de cult, arhiva, tezaurul. 2 Construcție (mai ales în forma unei bolți sub biserică) în care se depun sicriele morților Si: cavou, (îrg) bolniță, gropniță. 3 (Med) Adâncitură mică, în formă de tub, pe suprafața unei mucoase.

* CRIPTĂ (pl. -te) sf. ⛪ 1 În primele timpuri ale Bisericii, locul unde creștinii își înmormîntau martirii ¶ 2 Loc subteran, în spec. sub biserică, unde se înmormîntează morții, gropniță (🖼 1585): Lumina bate în ~ de morminte (VLAH.) [lat.].

CRIPTĂ, cripte, s. f. Construcție subterană (de obicei în formă de boltă) în care se depun sicriele morților. V. cavou. Ca într-o criptă doarme-n carne Pitica inimă-ngropată. GOGA, C. P. 24. Deasupra criptei negre a sfîntului mormînt Se scutură salcîmii de toamnă și de vînt. EMINESCU, O. I 129.

CRIPTĂ s.f. 1. Construcție subterană în templele antice, unde se păstrau obiectele de cult, tezaurul etc. ♦ Cavou subteran, locaș de înmormîntare construit sub o biserică, sub un monument; capelă funerară subterană. 2. Formație anatomică asemănătoare unui sac mic deschis la gură; cavitate glandulară. [< it. cripta, fr. crypte, cf. gr. kryptos – ascuns].

CRIPTĂ s. f. 1. construcție subterană în templele antice unde se păstrau obiectele de cult, tezaurul etc. 2. cavou subteran, sub un monument; capelă funerară subterană. 3. formație anatomică asemănătoare unui sac mic deschis la gură; cavitate glandulară. (< fr. crypte, lat. crypta)

CRIPTĂ ~e f. 1) Construcție subterană într-un templu antic (pentru păstrarea obiectelor de cult, a tezaurului etc.). 2) Boltă subterană construită sub o biserică sau sub un monument, folosită ca loc de înmormântare; cavou. /<fr. crypte, lat. crypta

criptă f. loc suteran unde se înmormântează morții: de asupra criptei negre a sfântului mormânt EM.

*críptă f., pl. e (lat. crypta, d. vgr. krýpte [d. krýpto, ascund]. V. grotă, apocrif). Cavoŭ, cavernă de îngropat morțiĭ.

criptă s. f., g.-d. art. criptei; pl. cripte

criptă s. f., g.-d. art. criptei; pl. cripte

criptă s. f., g.-d. art. criptei; pl. cripte

criptă, -te.

CRIPTĂ s. v. cavou.

CRIPTĂ s. cavou, (rar) necropolă, (înv.) grobnic, gropniță, mormîntar. (~ într-un cimitir.)

criptă, cripte, s.f. – (bis.) 1. Cavou subteran construit sub o biserică. 2. Capelă folosită ca loc de înmormântare pentru familiile nobile. Astfel de construcții sunt atestate în toate localitățile maramureșene unde au existat castele sau reședințe ale grofilor. ♦ (top.) La criptă, toponim frecvent în Maramureș. – Din fr. crypte „criptă”, lat. crypta (DEX); din lat. crypta < vgr. krypte < vgr. kryptos „ascuns” (Scriban).