criptă [At: ODOBESCU, S. I, 340 / Pl: ~te / E: fr crypte, lat crypta, gr κρύπτη] 1 Construcție subterană într-un templu antic, în care se păstrau obiecte de cult, arhiva, tezaurul. 2 Construcție (mai ales în forma unei bolți sub biserică) în care se depun sicriele morților Si: cavou, (îrg) bolniță, gropniță. 3 (Med) Adâncitură mică, în formă de tub, pe suprafața unei mucoase.

CRIPTĂ, cripte, s. f. Construcție subterană (de obicei în formă de boltă) în care se depun sicriele morților. V. cavou. Ca într-o criptă doarme-n carne Pitica inimă-ngropată. GOGA, C. P. 24. Deasupra criptei negre a sfîntului mormînt Se scutură salcîmii de toamnă și de vînt. EMINESCU, O. I 129.

CRIPTĂ s.f. 1. Construcție subterană în templele antice, unde se păstrau obiectele de cult, tezaurul etc. ♦ Cavou subteran, locaș de înmormîntare construit sub o biserică, sub un monument; capelă funerară subterană. 2. Formație anatomică asemănătoare unui sac mic deschis la gură; cavitate glandulară. [< it. cripta, fr. crypte, cf. gr. kryptos – ascuns].

CRIPTĂ s. f. 1. construcție subterană în templele antice unde se păstrau obiectele de cult, tezaurul etc. 2. cavou subteran, sub un monument; capelă funerară subterană. 3. formație anatomică asemănătoare unui sac mic deschis la gură; cavitate glandulară. (< fr. crypte, lat. crypta)

CRIPTĂ ~e f. 1) Construcție subterană într-un templu antic (pentru păstrarea obiectelor de cult, a tezaurului etc.). 2) Boltă subterană construită sub o biserică sau sub un monument, folosită ca loc de înmormântare; cavou. /<fr. crypte, lat. crypta

criptă f. loc suteran unde se înmormântează morții: de asupra criptei negre a sfântului mormânt EM.

*críptă f., pl. e (lat. crypta, d. vgr. krýpte [d. krýpto, ascund]. V. grotă, apocrif). Cavoŭ, cavernă de îngropat morțiĭ.

criptă s. f., g.-d. art. criptei; pl. cripte

criptă s. f., g.-d. art. criptei; pl. cripte

criptă s. f., g.-d. art. criptei; pl. cripte

criptă, -te.

CRIPTĂ s. v. cavou.

CRIPTĂ s. cavou, (rar) necropolă, (înv.) grobnic, gropniță, mormîntar. (~ într-un cimitir.)

criptă, cripte, s.f. – (bis.) 1. Cavou subteran construit sub o biserică. 2. Capelă folosită ca loc de înmormântare pentru familiile nobile. Astfel de construcții sunt atestate în toate localitățile maramureșene unde au existat castele sau reședințe ale grofilor. ♦ (top.) La criptă, toponim frecvent în Maramureș. – Din fr. crypte „criptă”, lat. crypta (DEX); din lat. crypta < vgr. krypte < vgr. kryptos „ascuns” (Scriban).