cucerire sf [At: CORESI, EV. 19/21 / V: (înv) ~cir~ / Pl: ~ri / E: cuceri] 1 (Înv) Cucernicie (1). 2-3 Ocupare și supunere a unui teritoriu cu puterea armelor Si: cucerniță (2-3), cuceritură (2-3). 4-5 (Pex) Obiect sau teritoriu cucerit. 6 (Pex; fig) Persoană a cărei simpatie a fost câștigată.

CUCERIRE, cuceriri, s. f. Acțiunea de a cuceri și rezultatul ei. 1. Ocupare, supunere. O parte dintre șefii militari at triburilor dace, pentru a nu cădea în sclavia romană, după cucerirea orașului se retrag în afara zonei de ocupație romană. IST. R.P.R. 38. 2. Dobîndire, cîștigare, obținere prin luptă. Visînd să cucerească dominația asupra altor popoare, imperialiștii americani duc o politică de subminare a păcii și de pregătire a noului război, știind că pe cale pașnică, fără dezlănțuirea unui nou război, cucerirea dominației mondiale este cu neputință. GHEORGHIU-DEJ, C. XIX 19. Cea mai însemnată dintre cuceririle oamenilor muncii este aceea că puterea de stat a fost smulsă din mîinile claselor exploatatoare - fabricanții, bancherii, moșierii – și ale partidelor reacționare și fasciste aflate în slujba lor. Puterea de stat în R.P.R. se află în mîinile clasei muncitoare aliată cu țărănimea muncitoare. REZ. HOT. I 290. După cucerirea întregii puteri politice de către clasa muncitoare și după naționalizarea principalelor mijloace de producție, partidul nostru, mobilizînd masele largi de oameni ai muncii, a trecut la construirea socialismului. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 6, 57. ♦ Progres, reușită. Cuceririle științei. ▭ Mărețele cuceriri ale științei și tehnicii sovietice și experiența tehnico-organizatorică sovietică devin un bun al tuturor țărilor de democrație populară. GHEORGHIU-DEJ, R. I. 17. 3. (Familiar, în expr.) A face o cucerire = a-și atrage simpatia sau dragostea unei persoane de sex opus.

cucerire f. fapta de a cuceri și efectul ei: lucrul cucerit.

cuceríre f. Acțiunea de a cuceri. Lucru cucerit: Algeria e o frumoasă cucerire a Franciiĭ.

cucirire sf vz cucerire

cucerire s. f., g.-d. art. cuceririi; pl. cuceriri

cucerire s. f., g.-d. art. cuceririi; pl. cuceriri

cucerire s. f., g.-d. art. cuceririi; pl. cuceriri

CUCERIRE s. 1. luare, ocupare, ocupație, (franțuzism înv.) conchetă. (~ Griviței.) 2. v. subjugare. 3. v. repurtare. 4. v. câștigare. 5. v. încântare.

CUCERIRE s. 1. luare, ocupare, ocupație, (franțuzism înv.) conchetă. (~ Griviței.) 2. ocupare, subjugare, supunere. (~ Galiei.) 3. cîștigare, dobîndire, obținere, realizare, repurtare. (~ unei victorii strălucite.) 4. cîștigare, dobîndire. (~ titlului de campion.) 5. captivare, delectare, desfătare, fascinare, fascinație, fermecare, încîntare, răpire, seducere, seducție, subjugare, vrăjire. (~ spectatorilor.)

CUCERIREA SUPREMAȚIEI AERIENE una din cele mai importante misiuni la care participă pe lângă forțele aeriene militare și unitățile de rachete sol-sol. Cucerirea supremației aeriene asigură libertatea de acțiune a trupelor de uscat și marinei militare, lipsind inamicul de date de cercetare aeriană și de sprijin de aviație. Cucerirea supremației aeriene mai asigură trupele proprii și obiectivele din adâncime împotriva loviturilor aeriene, permițând aviației proprii să-și îndeplinească cu ușurință misiunile asupra teritoriului inamic. Cucerirea supremației aeriene este o condiție esențială în obținerea victoriei atât pe uscat cât și pe mare. În funcție de raportul general de forțe, supremația aeriană poate fi totală, parțială sau limitată în timp.