cupă² sf [At: DA / Pl: ~pe / E: ngr χουπα] Una dintre culorile cărților de joc, în formă de inimă roșie.

CUPĂ², cupe, s. f. Una dintre culorile cărților de joc (în formă de inimă și de culoare roșie).

CUPĂ² ~e f. Una dintre cele patru culori ale cărților de joc, reprezentând o figură în formă de inimă de culoare roșie. /<ngr. kupa

cupă f. 1. vas de băut: fiarbă vinul ’n cupe, spumege pocalul EM.; 2. vas de lemn cu care se ia zerul din putineiu (la stâne): ciobanii mulg oile în cupe și găleți; 3. aripa unei mori de vânt; 4. figură roșie în jocul cărților: rigă de cupă; 5. Bot. cupa vacei, un fel de volbură care crește pe lângă garduri (Convolvulus silvanicus). [Lat. CUPPA].

cúpă f., pl. e (lat. cuppa, it. coppa, fr. coupe, sp. pg. copa; alb. kupă; vgerm. kopf, pahar. D. lat. cŭpa vine pv. sp. cuba, fr. cuve, germ. kufe. D. rom. vine ngr. sîrb. rut. kúpa. V. cofă, chĭup). Un fel de pahar maĭ mult lat de cît adînc. Un vas în care se mulg oile ca să nu sară stropiĭ și care, fiind pus într’un cĭubăr, e legat cu niște sforĭ ca să fie maĭ în față. Aripa uneĭ morĭ de vînt saŭ, la roata de udat semănăturile, cavitate care ĭa apă. Căuș. Figură roșie în formă de inimă la jocu de cărțĭ (după ngr.). Cupa vaciĭ, un fel de vólbură (convólvulus [orĭ calystegia] sepium). V. coboc.

cupă s. f., g.-d. art. cupei; pl. cupe

cupă s. f., g.-d. art. cupei; pl. cupe

cupă (vas, croială, carte de joc) s. f., g.-d. art. cupei; pl. cupe

CUPĂ s. (la cărțile de joc) 1. roșu. (Valetul de ~.) 2. inimă.

CUPĂ s. (la cărțile de joc). 1. roșu. (Fantele de ~.) 2. inimă.

cupă (cupe), s. f. – 1. Blid, vas de lemn. – 2. Cană. – 3. Pahar. – Mr. cupă. Lat. cŭppa (Pușcariu 450; Candrea-Dens., 449; REW 2409; DAR), cel puțin cu primele sensuri ale cuvîntului; ultimul ar putea fi un împrumut din ngr. ϰοῦπα, alb. kupë (Philippide, II, 639), bg., sb., rut., tc., mag. kupa (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Miklosich, Lexicon, 322; Berneker 645; DAR), care se trag din același cuvînt lat. Din ngr. provine și cupă, s. f. (inimă, la jocurile de cărți). – Der. cupar, s. m. (paharnic, dregător al palatului domnesc însărcinat cu servirea vinului; primea darea numită cotărit); cupărie, s. f. (îndeletnicirea de paharnic); cupăresc, adj. (propriu paharnicului).