CUTREMUR, cutremure, s. n. 1. Mișcare puternică și bruscă, verticală, orizontală sau de torsiune a scoarței Pământului, provocată fie de dislocări subterane, de erupții vulcanice etc., fie de forțele mareice, ciocnirea unor meteoriți cu Pământul; seism. 2. Fig. Înfiorare, cutremurare, fior; p. ext. teamă, frică, groază; panică. – Din cutremura (derivat regresiv).

cutremur [At: PSALT. 3 / 15 / Pl: ~e, (înv) ~uri, ~i sm / E: drr cutremura] 1 Zguduitură. 2 (Șîs) ~ de pământ Mișcare puternică și bruscă, verticală, orizontală sau de torsiune a scoarței pământului, provocată de dislocări subterane, de erupții vulcanice etc. Si: seism, (înv) cutremurare (4), (pop) cutremurat¹ (4), cutremurătură (4). 3 (Fig) Înfiorare. 4 (Fig) Groază. 5 (Fig) Panică.

CUTREMUR, cutremure, s. n. 1. Mișcare puternică și bruscă, verticală, orizontală sau de torsiune a scoarței pământului, provocată de dislocări subterane, de erupții vulcanice etc.; seism. 2. Fig. Înfiorare, cutremurare, fior; p. ext. teamă, frică, groază; panică. – Din cutremura (derivat regresiv).

CUTREMUR, cutremure, s. n. 1. (Adesea determinat prin «de pămînt») Mișcare oscilatorie puternică a scoarței pămîntului, provocată de dizlocări subterane, de erupții vulcanice etc. De. prin văi ajungea un vuiet surd... ce prevestea apropierea unui cutremur de pămînt. HOGAȘ, M. N. 216. Prin cutremur pămîntul rovini deschide. CONACHI, P. 265. Cînd se întîmplă cutremure de pămînt, omul e foarte ingrijat. ȘEZ. II 193. 2. Fig. înfiorare, cutremurare, fiori (de spaimă, de scîrbă, mai rar de plăcere); p. ext. frică, groază. S-a scuturat în întreaga-i făptură de un cutremur și a închis ochii ca și cum ar fi poftit să moară. SADOVEANU, N. F. 15. Zău, mamă, de cîte ori mă gîndesc la boierul acela, parcă m-apucă un fel de cutremur. BUJOR, S. 87. Flori cîntau în aer... și murmurul lor implea lumea de un cutremur voluptos. EMINESCU, N. 66. Se duse acasă, plin de frică și cutremur. ȘEZ. V 35. ◊ Fig. Văile gem și geme și urlă pămîntul, Plin de cutremur și el, de spaima cumplitului urlet. COȘBUC, P. II 61.

CUTREMUR ~e n. 1) Mișcare bruscă și puternică a scoarței pământului, cauzată de dislocări tectonice, erupții vulcanice etc.; seism. 2) fig. Zguduire nervoasă; înfiorare. /v. a cutremura

cutremur n. 1. fapta de a se cutremura; 2. mișcare violentă care sgudue pământul: aprigul cutremur de munți răsturnător AL. [Abstras din cutremurà].

1) cutrémur n., pl. e (d. cutremur 2). Zguduitură din temelie: cutremur de pămînt.

cutremur (desp. cu-tre-) s. n., pl. cutremure

cutremur (cu-tre-) s. n., pl. cutremure

cutremur s. n. (sil. -tre-), pl. cutremure

CUTREMUR s. v. fior, groază, încrâncenare, înfiorare, înfricoșare, îngrozire, înspăimântare, oroare, spaimă, teroare.

CUTREMUR s. (GEOL., MET.) seism, zguduială, zguduire, zguduitură, (înv.) scuturătură. (Un ușor ~ de pământ.)

CUTREMUR s. (GEOL., MET.) seism, zguduială, zguduire, zguduitură, (înv.) scuturătură. (Un ~ ușor de pămînt.)

cutremur s. v. FIOR. GROAZĂ. ÎNCRÎNCENARE. ÎNFIORARE. ÎNFRICOȘARE. ÎNGROZIRE. ÎNSPĂIMÎNTARE. OROARE. SPAIMĂ. TEROARE.

CUTRÉMUR (< cutremura) s. m. 1. Zguduire bruscă și puternică, de scurtă durată, a scoarței Pămîntului, cauzată fie de factori interni (mișcări tectonice, erupții vulcanice), fie de factori externi (forțele mareice, căderi mari de presiune atmosferică, ciocnirea unor meteoriți cu Pămîntul). Îi sunt caracteristice: hipocentrul (locul din interiorul litosferei unde se declanșează energia care provoacă c.) și epicentrul (proiecția hipocentrului la suprafața scoarței Pămîntului). Intensitatea c. se măsoară pe scara Mercalli, iar magnitudinea pe scara Richter. Cele mai dustrugătoare au fost c. din: 24 ian. 1556 – în provincia Shanxi-China, 830 mii victime; 1 sept. 1923 – în provincia Kanto-Japonia, peste 576 mii case; 31 mai 1970 – Perú, 70 mii morți. În România s-au înregistrat pierderi de vieți omenești și mari pagube materiale în c. din 10 nov. 1940 și 4 mart. 1977. 2. Fig. Înfiorare; p. ext. teamă, frică, groază; panică.

a fi lovit de cutremur expr. (iron.) a fi fricos.